Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
LNBM: Suspans până la ultimul meciRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
18 Iun 2021

LNBM: Suspans până la ultimul meci

Finala mare a Ligii Naționale de baschet masculin își continuă scenariul de blockbuster și se va decide în meciul 5.

Revenită în propriul fief după două înfrângeri sub Feleac, CSM CSU Oradea a reușit să echilibreze balanța la scorul general după două victorii obținute la limită în fața celor de la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca.

Partida de marți s-a încheiat sub semnul controversei la faza de goaltending pe care au reclamat-o clujenii când mai erau 9 secunde până la final în urma pătrunderii lui Wright și a intervențiilor succesive asupra balonului ale lui Watson și Green. Acest lucru s-a întâmplat la scorul de 73:71 în favoarea gazdelor, care au mai punctat prin Holt de la linia de aruncări și partida s-a încheiat cu 75:71.

La fel ca în partida de marți, în jocul de aseară orădenii au început ultimul sfert cu handicap minim și au reușit să se distanțeze pe final la +4, în ultimul minut ambele combatante înscriind fiecare doar o dată din aruncări libere. 64:60 a fost scorul final al partidei în care pentru gazde Aaron Broussard a fost cel mai important jucător cu 16 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive, secondat fiind de Stephen Holt cu 11 puncte și o recuperare. Din tabăra clujenilor s-a evidențiat Patrick Richard cu 13 puncte, 4 recuperări și 2 assist-uri.

Prin urmare, numele campioanei îl vom afla duminică la finele partidei din BTarena programată pentru ora 18:00.

 

Iată programul și rezultatele meciurilor din finalele campionatului:

Miercuri, 9 iunie

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea  73:62 (18:15, 11:11, 28:21, 16:15)

CSO Voluntari – FC Argeș Pitești  74:78 (26:20, 17:15, 20:18, 11:25)

Vineri, 11 iunie

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea  103:80 (25:19, 20:19, 37:18, 21:24)

Sâmbătă, 12 iunie

FC Argeș Pitești - CSO Voluntari  79:61 (23:11, 15:20, 21:13, 20:17)

Marți, 15 iunie

CSM CSU Oradea - U-Banca Transilvania Cluj-Napoca  75:71 (27:21, 12:17, 13:15, 23:18)

Joi, 17 iunie

CSM CSU Oradea - U-Banca Transilvania Cluj-Napoca  64:60 (19:19, 18:16, 14:17, 13:8)

Duminică, 20 iunie

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea

Alte știri din Baschet