Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
LNB m: Surpriză la PloieștiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
10 Apr 2015

LNB m: Surpriză la Ploiești

Campioana sezonului regulat, CSU Asesoft Ploiești, pornea ca mare favorită a sfertului de finală ce se dispută după sistemul ”cel mai bun din 5 meciuri” contra echipei clasată pe locul 8, BC Timișoara. Recent câștigătoare a Cupei României, echipa bănățeană a furnizat o mare surpriză, învingând campioana en-titre în propriul fief după un final electrizant.

Ploieștenii au terminat în avantaj primele trei sferturi cu Runkauskas (16 puncte) și Zigeranovic (12 puncte) în mare formă, Pesic și Lewis (câte 14 puncte) menținând diferența la numai 3 puncte în favoarea gazdelor. După aruncarea de 3 puncte lui Jovanovic din al doilea minut al ultimului sfert scorul devine egal 64:64 și lupta de guerilla începe.

Cu ambele combatante alternând la conducere, se intră în ultimele 30 de secunde cu Asesoft în avantaj de un punct, dar Jovanovic are o execuție senzațională de la 8 metri, mingea intră fără să atingă inelul și cu 13 secunde înainte de final BC Timișoara stabilește scorul final 82:80. Mâine se anunță o întâlnire cel puțin la fel de interesantă, orgoliul campioanei trebuind să iasă în evidență și să vedem un nou spectacol de clasă.

Alte știri din Baschet