Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
LNB m: Steaua, a doua victorie în play-offRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
11 Apr 2015

LNB m: Steaua, a doua victorie în play-off

În meciul 2 al sfertului de finală dintre Steaua CSM Eximbank și CSMU Oradea, desfășurat tot în Sala Polivalentă din capitală, drama a fost la ea acasă. După ce ieri scorul final a fost 80:79 decis în ultimele minute, victoria de astăzi a celor de la Steaua a survenit în ultimele secunde, roș-albaștrii apărând cu dinții o diferență de două puncte în ultimele secunde ale timpului de joc.

În cele din urmă Mihai Paul & co au câștigat cu scorul 79:77 (40:39), după ce cu cinci minute înainte de final aveau un avantaj de 13 puncte, și merg la Oradea pentru jocurile 3 și 4 cu obiectuvul de a obține victoria ce le deschide drumul către semifinale.

Goran Ikonic a fost cel mai bun marcator al Stelei cu 21 de puncte, fiind secondat de Barac (17) și Amis (15), iar la capitolul defensiv Amis cu 14 și Nicoară cu 10 au realizat mai bine de jumătate dintre recuperările steliștilor. Pentru orădeni Subotic (18 puncte și 7 recuperări) și Dillon (16 puncte și 8 recuperări) au dat tonul jocului oaspeților.

Alte știri din Baschet