Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Box
Jocurile Europene: Un singur român în sferturiSebastian Sascau / Mediafax Foto
21 Iun 2015

Jocurile Europene: Un singur român în sferturi

Daniel Florentin Niculescu s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 64 kg, duminică, la Jocurile Europene de la Baku (Azerbaidjan), după ce l-a învins la puncte pe bosniacul Adem Fetahovic.

Niculescu (27 ani) a obținut decizia în unanimitate (3-0) în fața unui pugilist de 19 ani, după ce a dominat două din cele trei reprize.

Ieri, Daniel Costea s-a oprit în optimile de finală, fiind învins la puncte de lituanianul Mantas Valavicius (0-3), într-un meci din cadrul categoriei supergrea (+91 kg).

În proba feminină, Ioana Lavinia Mera s-a oprit în optimile de finală, fiind învinsă la puncte de italianca Romina Marenda, duminică, în cadrul categoriei 57-60 kg. Mera era ultima dintre cele patru pugiliste din lotul României care rămăsese în competiție la Baku, celelalte trei Mădălina Pantiș (cat. 48-51 kg), Ana Pătrașcu (69-75 kg) și Simona Lenuța Sitar (64 kg), fiind eliminate anterior.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Box