Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Kaiac-canoe
Jocurile Europene: România, aproape de prima medalieAleksandar Djorovic / Mediafax Foto
15 Iun 2015

Jocurile Europene: România, aproape de prima medalie

România a fost aproape de prima sa medalie la ediția inaugurală a Jocurilor Europene, găzduită de capitala Azerbaidjanului, Baku, luni dimineața, dar kaiacul 4 feminin (Roxana Borha, Elena Meroniac, Iuliana Țăran, Irina Lauric) s-a clasat pe locul patru pe distanța 500 m.

Echipajul românesc, care se afla pe locul al treilea după 250 de metri, a sosit pe locul patru, cu timpul de 1:34.084, la 105 miimi de podium. Ungaria a cucerit aurul, cu timpul de 1:02.417, argintul a revenit Germaniei, în 1:33.312, iar Polonia și-a adjudecat bronzul, în 1:33.979.

Leonid Carp a fost penultimul, locul 8, în proba de canoe 1 pe 1.000 m, cu timpul de 3:58.836. Victoria a revenit germanului Sebastian Brendel (3:50.147), al doilea a sosit cehul Martin Fuksa (3:51.110), iar al treilea a fost ungurul Attila Vajda (3:51.920).

La canoe 2 pe 1.000 m, multiplii medaliați europeni și mondiali Liviu Dumitrescu-Lazăr și Victor Mihalachi au ocupat ultimul loc, 9, în 3:41.965. Aurul a revenit belarușilor Andrei și Aleksandr Bogdanovici (3:34.412), argintul a fost adjudecat de rușii Alekei Korovașkov/Ilia Pervuhin (3:34.453), podiumul fiind completat de germanii Peter Kretschmer/Michael Muller (3:34.982).

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Kaiac-canoe