Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Sporturi de iarnă
Istrate şi Crăciun au urcat pe locul 17 la bobAFP / Mediafax Foto
17 Feb 2014

Istrate şi Crăciun au urcat pe locul 17 la bob

Ieri, echipajul României de bob masculin compus din Nicolae Istrate şi Florin Crăciun obţinea timpi similari în primele două runde, (57,39) şi (57,19) , fiind clasaţi pe locul 18.

Astăzi, 17 februarie, cei doi au reintrat pe pista Sanki pentru coborârile trei şi patru. Rezultatele au fost de acelaşi nivel pentru ei, (57,24) şi (57,16), probabil din dorinţa de a păstra poziţia din clasament, fără să rişte mai mult.

Atitudinea constantă în pilotarea bobului nostru a condus la urcarea pe locul 17 la final, timpul compus fiind 3:48,98 minute (+3,59).

Cele mai bune formule de bob masculin x 2 au fost cele care au primit medaliile:

1. Medalia de Aur: Rusia 1 (Alexander Zubkov și Alexey Voevoda), timp total 3:45,39.

2. Medalia de Argint: Elveţia 1 (Beat Hefti și Alex Baumann), timp total 3:46,05.

3. Medalia de Bronz: SUA 1 (Steven Holcomb şi Steven Langton), timp total 3:46,27.

La bob, urmează competiţia feminină similară, marţi şi miercuri, şi cea masculină de „patru”, sâmbătă şi duminică.

Alte știri din Sporturi de iarnă