Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ITF: Trei românce în sferturi la Sao PaoloCosmin Iftode / SportPictures.eu
26 Feb 2016

ITF: Trei românce în sferturi la Sao Paolo

Toate cele trei românce înscrise în proba de simplu a turneului ITF de la Sao Paolo din cadrul Circuito Feminino Future de Tênis, dotat cu premii totale de 25.000 USD, s-au calificat în faza sferturilor de finală.

Andreea Mitu, locul 107 WTA și principala favorită, a trecut în primul tur cu 6-4, 6-0 de italianca Gaia Sanesi (571 WTA), pentru ca în optimi să o învingă pe unguroaica Reka-Luca Jani (241 WTA) cu 6-0, 6-2. În sferturi, Andreea o va avea ca adversară pe franțuzoaica Myrtille Georges, locul 195 WTA și favorita numărul 6.

Ana Bogdan, cap de serie numărul 3 și locul 156 WTA a jucat tot patru seturi în cele două partide disputate: 6-3, 6-3 cu italianca Nastassja Burnett (354 WTA) și 6-4, 6-3 cu spanioloaica Paula Badosa Gibert (231 WTA). Adversara sa din sferturi va fi slovena Tamara Zidansek (277 WTA).

Cea de-a treia româncă este Sorana Cîrstea, a opta favorită, cea care continuă cursa de revenire în prima sută a ierarhiei tenisului profesionist feminin. Aflată pe locul 153, târgovișteanca a trecut 6-1, 6-2 de spanioloaica Yvonne Cavalle-Reimers (361 WTA) și 6-2, 6-4 de italianca Martina Caregaro (254 WTA). Următoarea adversară va fi elvețianca Jil Teichmann (414 WTA), o misiune ușoară pentru Sorana, care poate urca până pe locul 137 în cazul în care va câștiga trofeul.

Alte știri din Tenis de câmp