Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Modelism
Gălățenii au dominat Campionatele Naționale de navomodelismAFP / Mediafax Foto
11 Iun 2014

Gălățenii au dominat Campionatele Naționale de navomodelism

Sportivii de la CS Universitatea Galați au câștigat cinci titluri de campioni naționali și multe alte medalii la cea de-a doua ediție a Campionatului Național de Navomodele Machete, clasa C, desfășurată la Galați.

Astfel, Daniel Ciosu a câștigat patru titluri de campion național, trei medalii de aur și două de bronz. Marian Harțan a devenit campion național și a câștigat o medalie de aur și una de argint. Victor Năstase a obținut două medalii de argint și una de  bronz; Sorin Mavru și Adrian Burlacu — o medalie de argint și una de bronz, Gabriel Vasile — o medalie de argint, și Ion Ungureanu — medalie de bronz.

Pe echipe, CSU Galați a obținut două medalii de argint și una de bronz.

Deși macheta vasului "Libertatea", lucrarea lui Ștefan Dobrin, nu a fost înscrisă în concurs, aceasta a obținut atât aprecierile publicului și cât "Premiul Special" — medalia de aur din partea juriului pentru execuție, acuratețe și impresia artistică.

La cea de-a doua ediție a expoziției-concurs a Campionatului Național de Navomodele, clasa C, machete au fost prezente peste 250 de machete și diorame. Expoziția a cuprins machete, de la corăbii cu pânze, până la nave din al Doilea Război Mondial, dar și machete și diorame, realizate în miniatură și montate în interiorul unor sticle.

La Campionatul Național au fost prezenți sportivi din mai multe cluburi din țară, printre care CS Farul Constanța, CSM Timișoara, SCM Bacău, CSTA Suceava, CS Sportul Studențesc București. Machetele prezentate în cadrul Campionatului Național, clasa C, au fost jurizate de o comisie condusă de gălățeanul Daniel Ciosu, lucrările fiind departajate pe mai multe criterii: execuție, acuratețe și impresie artistică.

Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Modelism în parteneriat cu CSU Galați și Universitatea Dunărea de Jos Galați.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Modelism