Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Gimnastică
powered by Artimex
Fete de aur şi în ziua a douaAFP / Mediafax Foto
28 Mar 2014

Fete de aur şi în ziua a doua

După ce în prima zi a turneului de Cupă Mondială de la Doha gimnasta noastră Larisa Iordache câştigase medalia de aur la sărituri, astăzi, 28 martie, în finalele celei de a doua zile, sportivele noastre Diana Bulimar şi din nou Larisa Iordache au mai adăugat la zestre glorie şi bani, adunând împreună încă 3 medalii.

Astfel, la sol, cele două românce au ocupat primele două locuri pe podium, după ce Iordache a fost notată cu 14,425, iar Bulimar cu 14,300, medalia de bronz revenind canadiencei Isabela Onyshko cu nota13,725. 

În concursul de la bârnă, Iordache a urcat pe prima treaptă, fiind notată cu 14,850, argintul şi bronzul revenindu-le australiencei Mary-Anne Monckton cu14,700, respectiv vietnamezei Thi Ha Thanh Phan cu 13,875, Diana Bulimar ratând de puţin podiumul, cu 13,650.

Pe lângă medalii, sportivii prezenţi la această competiţie vor fi recompensaţi şi cu premii în bani, primele 8 locuri primind în ordine: 1.500, 1.200, 800, 500, 400, 300, 200 şi 100 de dolari.

Alte știri din Gimnastică