Cristian Dulca este noul selecționer al echipei naționale de fotbal feminin
20 Ian 2021
20 Ian 2021
24 Ian 2021
21 Ian 2021
20 Ian 2021
20 Ian 2021
Joi, la Ministerul Educației și Cercetării, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a participat la o întâlnire de lucru cu ministrul Monica Anisie și Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.
După succesul înregistrat de FRF prin organizarea Cupei Tymbark Junior, competiție la care au participat peste 6.000 de școli și aproape 140.000 de copii, băieți și fete, Federația Română de Fotbal dorește să dubleze numărul competițiilor școlare prin acoperirea a trei noi categorii de vârstă: U14, U16 și U18.
Astfel, cu misiunea de a dezvolta competițiile fotbalistice școlare, FRF a propus organizarea în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării a tuturor competițiilor în cadrul proiectului-umbrelă Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal.
În noul format, competițiile se vor desfășura astfel:
ONSȘ Cupa Tymbark Junior
ONSȘ Cupa Junior
340.000 DE ELEVI JUCÂND FOTBAL PÂNĂ ÎN 2024
În sprijinul tuturor profesorilor de educație fizică și sport înscriși în competiții, FRF va oferi posibilitatea de a urma cursurile de instructor sportiv în cadrul Academiei de Fotbal a FRF. În plus, aceștia vor primi materiale didactice educative, instructaj de safeguarding și vor putea urma cursuri specializate de antrenor de fotbal.
Obiectivul FRF este ca până în 2024 să practice fotbalul un procent de 10% din copiii înscriși în școli (aproximativ 3,4 milioane în total).
“Sportul este esențial în timpul școlarizării. În același timp, mulți dintre internaționalii români de azi au început fotbalul în curtea școlii. Dorim să dezvoltăm parteneriatul pe care îl avem pentru a promova fotbalul, care ajută nu doar din punct de vedere fizic la dezvoltarea copiilor, ci și contribuie, prin valorile sale, la desăvârșirea lor”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
“Pentru anul școlar următor ne dorim ca împreună să mărim numărul de copii participanți la competiții de o mai mare anvergură, să motivăm mai mult elevii și profesorii să participe la aceste activități. Practicarea unui sport presupune dezvoltarea și învățarea unor abilități și valori esențiale: încredere, responsabiliate, cooperare, comunicare și prietenie. Împreună pentru sport suntem mai puternici!”, a fost poziția publică a Monicăi Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a punctat: “Avem planuri mari pentru ceea ce se va întâmpla la toamnă în zona aceasta a sportului şcolar pe care dorim să-l revitalizăm. Avem nevoie de competiții puternice, atractive, care să genereze emulație în rândul copiilor, dar și în rândul părinților. Dorim să avem împreună cu MEC un parteneriat care să funcționeze, să nu fie doar la nivelul scriptic și mă bucur că această serie de discuții aplicate am început-o cu Federația Română de Fotbal, reprezentată de președintele Răzvan Burleanu. Îi mulțumesc pentru deschiderea și sprijinul pe care ni l-a arătat, este important pentru noi că ne este alături. Fotbalul conform tuturor datelor și statisticilor oficiale este cel mai îndrăgit și cel mai practicat sport de copii și nu numai, în România. Planul nostru legat de competițiile școlare include mai multe sporturi, astfel în perioada următoare vom continua seria de întâlniri la care vor participa președinții federațiilor sportive naționale ce reprezintă sporturile pe care dorim să le cooptăm”.
sursa: frf.ro
Tragerea la sorți a grupelor Campionatului European de fotbal U21 a repartizat echipa României în grupa A alături de Germania, Olanda și Ungaria la turneul final ce va fi...
Miercuri, 9 decembrie, UEFA a organizat tragerea la sorți pentru runda preliminară din calificările la EURO 2022 pentru reprezentativele Under 19.
Miercuri, 9 decembrie, UEFA a organizat tragerea la sorți pentru runda preliminară din calificările la EURO 2022 pentru reprezentativele Under 17.
UEFA a anunțat prin decizia Comitetului Executiv de joi, 3 decembrie 2020, faptul că EURO U21 din 2023 va fi găzduit de România și Georgia. Turneul final, la care vor...
Zilele trecute, campania de responsabilitate socială a clubului CSO Voluntari și-a desfășurat al treilea episod. Handbalistele pregătite de profesorii Marius Lupu și Teodora...
În ședința Comitetului Executiv al FRF, care a avut loc azi, 30 noiembrie, membrii CEx au votat pentru înființarea unei noi reprezentative, cea Under 20.
Echipa națională Under 21 a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European. Tragerea la sorți a grupelor este programată pe 10 decembrie, iar...
O remiză cât o calificare a obținut selecționata U21 în ultima partidă din campania pentru EURO 2021 disputată pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești în compania...
Marți, 17 noiembrie, naționala Under 21 va întâlni Danemarca, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”. Selecționerul Adrian Mutu a stabilit lotul de jucători pentru...
Pe 17 noiembrie, naționala Under 21 va întâlni Danemarca, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”. Este meciul care poate asigura calificarea tricolorilor U21 la Euro 2021....
Penultima partidă a selecționatei U21 în campania pentru EURO 2021 s-a disputat pe arena ”Marin Anastasovici” din Giurgiu în compania Maltei. Un meci cu rezultat...
Băieții antrenați de Adrian Mutu au scăpat printre degete un egal la Kiev cu Ucraina ce le putea deschide pe jumătate poarta către turneul final al Campionatului European...
În ultima zi a lunii septembrie, peste 35 de copii care practică voleiul în cadrul clubului CSO Voluntari au avut parte de o seară memorabilă în Sala de Sport ”Gabriela...
Pe 9 octombrie, tricolorii U21 vor întâlni Ucraina, în deplasare, iar pe 13 octombrievor evolua la Giurgiu, cu Malta, în preliminariile EURO 2021. Partidele vor fi transmise...
Selecționerul Adrian Văsâi a convocat 24 de jucători la echipa națională U18 pentru un stagiu de pregătire ce se va desfășura în perioada 21-23 septembrie la Centrul...
Selecționerul Adrian Mutu a anunțat convocarea de principiu a șapte jucători care evoluează în afara României.
Tricolorii U21 au ocazia de a sărbători o nouă calificare la Campionatul European pe același stadion pe care au obținut biletele pentru EURO 2019.
După EURO 2020 și EURO U19 din 2021, România ar putea găzdui încă un turneul final european, cel Under 21 din 2023.
Federația Română de Fotbal a decis reluarea competițiilor Liga Elitelor U19 și Liga Elitelor U17 și sprijină financiar cluburile pentru a putea participa.
Pe stadionul Centenarului din Ta’ Qali, tricolorii mici au repurtat cea de-a doua victorie sub comanda lui Adrian Mutu și sunt în grafic pentru calificarea la turneul final de...
Reprezentativa Under 19 a României care va evolua în 2021 la Campionatul European găzduit de țara noastră a încheiat stagiul de pregătire cu un joc amical împotriva...
Succes important pentru tricolorii mici în campania pentru EURO 2021 în deplasarea de la Turku! Trupa aflată pentru prima oară sub comanda lui Adrian Mutu s-a impus cu 3-1 și...
Adrian Mutu a anunțat convocările pentru primele sale meciuri oficiale în calitate de selecționer al reprezentativei U21.
Federația Română de Fotbal a dat publicității rezultatele cercetării la nivel național pentru nivelul de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și...
Selecționerul Adrian Mutu a trimis faxurile de principiu pentru șase jucători care evoluează în afara României.
Adrian Mutu a dorit să aibă un stagiu de pregătire cu o lună înainte de debutul oficial pe banca României U21. Timp de 3 zile, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea,...
FC Viitorul este campioana Ligii Elitelor pentru a treia oară la rând, urmând să reprezinte România în Youth League, echivalentul Ligii Campionilor pentru juniori U19.
Luni, 3 august, de la ora 11:00, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia se va disputa finala Ligii Elitelor U19. Miza va fi titlul de campioană a României la categoria de...
UEFA a stabilit perioada de desfășurare a Campionatului European U19, turneu final pe care îl va găzdui țara noastră.
Meciul cu numărul 244 disputat în acest sezon de Liga 1 a adus și o bornă unică în această perioadă în care s-a aflat în vigoare regula jucătorilor U21.
În perioada 3-5 august 2020, selecționerul reprezentativei Under 21 a României, Adrian Mutu, a decis să organizeze un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal de la...
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat azi, 16 iulie 2020, formatul de finalizare a Ligii Elitelor U19, ediția 2019/2020.
Comitetul Executiv al FRF întrunit azi, 25 iunie, a decis modificarea termenului de anunțare a clasamentului celor mai bune academii de fotbal în 2020.
Comitetul Executiv UEFA a decis miercuri, 17 iunie, să modifice sistemul de calificare la EURO de tineret din 2021.
Consiliul European Athletics a confirmat recent, la capătul unei video-conferințe, faptul că întrecerile Campionatului European U18 de anul viitor vor avea loc tot în Italia,...
Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Banska Bystrica, competitie programata sa se desfasoare initial intre 25 si 31 iulie, in 2021, in Slovacia, a fost amanata cu un...
Federația Română de Fotbal, în urma consultărilor avute cu reprezentanții cluburilor, a decis să încheie sezonul competițional pentru copii și juniori. Singura...
Conducerea FIBA Europe s-a reunit marti, in mediul online, pentru a discuta despre situatia evenimentelor internationale baschetbalistice care erau programate in acest an iar...
Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român a aprobat, cu unanimitate de voturi, ca Georgeta Popescu (monobob) să fie candidatul COSR pentru Premiul Piotr...
Având în vedere decizia Guvernului României, conform căreia se interzic adunările a peste 1.000 de oameni la evenimente sociale pentru a preîntâmpina răspândirea...
Naționala de tineret a României, condusă de Adrian Mutu, va participa la Turneul ”Maurice Revello”, unul dintre cele mai prestigioase turnee de pregătire dedicate...
Federația Română de Fotbal a anunțat UEFA stadionul pe care reprezentativa Under 21 va evolua în luna martie, când e programat meciul cu Danemarca, cel mai puternic adversar...
Nicholas David Ionel a castigat finala Australia Open, la dublu masculin juniori, alaturi de elvetianul Leandro Reidi. Tandemul romano-elvetian s-a impus in ultimul act cu 6-7(8),...
Academia Hagi U17 a susținut, vineri seară, semifinala turneului Saudi Leaders Cup U17 contra lui Atletico Madrid.
20 Ian 2021
24 Ian 2021
21 Ian 2021
20 Ian 2021
20 Ian 2021