Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Europa League: Debut fără emoții pentru FCSBRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
11 Iul 2019

Europa League: Debut fără emoții pentru FCSB

Pe arena ”Marin Anastasovici” din Giurgiu în fața a aproximativ 2.000 de spectatori, FCSB a trecut previzibil de Milsami Orhei în prima manșă a primului tur preliminar al Europa League prin cele două reușite semnate de căpitanul Florin Tănase.

Mai greu decât se așteptau mulți, dar în parametri pentru calificare, formația roș-albastră a arătat că mai are nevoie de timp pentru a pune la punct mecanismul de joc în care au fost integrați Belu și Oaidă, iar Mihai Roman a fost folosit ca fundaș stânga.

Deschiderea de scor rapidă, în minutul 12, le-a simplificat viața elevilor lui Bogdan Andone și le-a dat mai mult calm în construcție: un șut în cros al lui Florin Tănase l-a învins pe Chirinciuc, un portar ocrotit de șansă în multe dintre fazele următoare, la fel cum a fost și Andrei Vlad la devierea balonului de către zid în minutul 16 la o lovitura liberă a moldovenilor. Portarul lui Milsami a blocat șutul din unghi trimis de Cristea în minutul 30, apoi în minutul 36 arbitrul norvegian Kristoffer Hagenes îi refuză lui Florinel Coman un penalty clar la intervenția lui Bolohan. Nedelcu trimite puternic, dar nu prinde cadrul porții în minutul 38, apoi repriza se încheie cu ocazia lui Man din minutul 43 când a ales varianta șutului în loc să paseze pentru Hora.

O fază blitz a roș-albaștrilor derulată în minutul 56 a stabilit scorul final al partidei: o recuperare a lui Nedelcu în propria jumătate a fost urmată de pasa lui Roman pentru Coman, care a prelungit pentru Hora, deschiderea acestuia în adâncime pentru Man fiind urmată de o pasă din prima pe jos pentru Tănase, a cărui dintr-o bucată a trimis balonul în plasă. Meciul s-a stabilizat pentru un sfert de oră, dar a fost reanimat de eliminarea lui Filip în minutul 72, mijlocașul petrecând pe gazon doar 10 minute. Încercările de atac ale moldovenilor au fost însă firave și le-au oferit vicecampionilor României spații largi de contraatac. Din păcate, ei nu au profitat și au semnat o avalanșă de ocazii prin Hora, Ovidiu Popescu și Florinel Coman.

Vestea proastă a jocului este dată de faptul că Dennis Man a ieșit accidentat și se alătură lui Pintilii și Moruțan, ambii recent retrași pe bancă din cauza problemelor medicale.

Returul de peste o săptămână nu ar trebui să le pună probleme roș-albaștrilor, care în turul secund vor întâlni învingătoarea dublei dintre armenii de la Alaşkert și macedonenii de la FK Makedonija Gjorče Petrov.

 

FCSB - Milsami Orhei 2-0 (1-0)

A marcat: Fl. Tănase (min. 12 și 56)

FCSB (antrenor Bogdan Andone): A. Vlad - Belu, Planic, I. Cristea, M. Roman - Oaidă (min. 62 L. Filip), Nedelcu, Fl. Tănase - Man (min. 79 Ov. Popescu), Hora, Fl. Coman (min. 90+5 C. Dumitru)

Milsami Orhei (antrenor Veaceslav Rusnac): Chirinciuc - Jardan, Crăciun, Bolohan, Plăticăs - Rusnac, Onica - A. Antoniouc, Andronic, Stînă (min. 84 Antoniuc) - Nazar (min. 60 Zagaevschii)

Alte știri din Fotbal