Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Europa League: Calificare minunată în primăvara europeană pentru CFRFlaviu Buboi / SportPictures.eu
12 Dec 2019

Europa League: Calificare minunată în primăvara europeană pentru CFR

Revanșă superbă în Gruia pentru înfrângerea din turul din Scoția și calificare pentru CFR Cluj după o victorie binemeritată în ultimul meci al grupei E a Europa League contra celor de la Celtic Glasgow. Trupa pregătită de Dan Petrescu a făcut un meci tactic perfect și a punctat în două rânduri în repriza secundă onorându-și suporterii prezenți astăzi ca de obicei alături de favoriți.

Tridentul ofensiv Deac-Traore-Omrani a hărțuit permanent reduta scoțiană, colaborarea dintre ultimii doi ieșind la rampă în minutul 18, atunci când Traore i-a pasat colegului său la 16 metri, iar Omrani a șutat pe direcția lui Gordon, care a respins cu dificultate. Până la pauză Traore a plasat o lovitură de cap în minutul 36 dintr-o centrare a lui Deac, iar patru minute mai târziu șutul lui Bordeianu a fost blocat de Bitton.

Imediat după reluarea jocului, în minutul 48 Burcă a dejucat pregătirea defensivă a oaspeților și s-a înălțat la 6 metri pentru a relua năpraznic cu capul mingea centrată din lovitură de colț de Deac deschizând scorul. Djokovic a făcut 2-0 în minutul 70 după o fază pornită din bocancul lui Culio, autor al unei centrări din flancul stâng printre linia de fundași adverși și portarul Gordon, balonul fiind recentrat de la a doua bară de Deac pentru mijlocașul croat care a reluat din prima de la 6 metri în plasa porții lui Celtic.

Fără a se mai întâmpla nimic până la final, CFR Cluj termină învingătoare pe merit a patra partidă din acest sezon contra lui Celtic, în fața căreia are două victorii, un egal și o înfrângere. Victoria le-a asigurat clujenilor locul secund în grupă și urmează o primăvară promițătoare în care pot juca împotriva unei formații clasate pe locul 3 în grupele Champions League sau a uneia câștigătoare de grupă din Europa League, adversara urmând a fi aflată luni, 16 decembrie în urma tragerii la sorți ce va avea loc la sediul federației continentale de la Nyon.

 

CFR Cluj - Celtic Glasgow 2-0 (0-0)

Au marcat: Burcă (min. 48), Djokovic (min. 70)

CFR Cluj (antrenor Dan Petrescu): Arlauskis - Susici, Burcă, Cestor, Camora - Djokovici (min. 83 L. Aurelio), Bordeianu, Culio - C. Deac (min. 85 Hoban), L. Traore, Omrani (min. 73 Golofca)

Celtic Glasgow (antrenor Neil Lennon): Gordon - Bauer, Jullien (min. 46 Ajer), Bitton, Bolingoli - Robertson, Ntcham - Sinclair, Morgan (min. 67 Bayo), Johnston (min. 73 Dembélé) – Griffiths

 

Clasamentul final al grupei E este următorul:

1. Celtic Glasgow          6             4             1             1             10:6       13

2. CFR Cluj                  6             4             0             2             6:4          12

3. Lazio Roma              6             2             0             4             6:9          6

4. Stade Rennais FC     6             1             1             4             5:8          4

Alte știri din Fotbal