Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Euro 2016
powered by Panini
EURO 2016: Germania și Polonia remizeazăAlexandru Dobre / Mediafax Foto
16 Iun 2016

EURO 2016: Germania și Polonia remizează

Germania și Polonia au remizat pe Stade de France din Saint-Denis în derby-ul grupei C, cea care ne interesează direct din perspectiva unei calificări a tricolorilor de pe poziția a treia în clasament.

Meciul a debutat în nota de dominare a ”panzerelor”, dar ”gurile de foc” Muller, Ozil și Gotze nu au avut succes în acțiunile lor. În minutul 5 Gotze semnează prima ocazie a partidei, reluarea sa cu capul din careu trecând peste poarta lui Fabianski, apoi zece minute mai târziu Kroos are șansa șutului din careul polonezilor, însă balonul trimis de el nu prinde cadrul porții. Dominarea germanilor este sufocantă, însă scade către mijlocul primei reprize, atunci când polonezii reușesc să dezvolte la rândul lor câteva acțiuni care îi aduce în preajma careului lui Neuer, dar fără a fi periculoși. Lewandowski a fost blocat în minutul 21 de fundașii germani, iar încercările elevilor lui Adam Nawalka de a arunca centrări în careul advers nu le provoacă emoții experimentaților Boateng și Hummels.

După ce în primele 45 de minute nu s-a trimis niciun șut pe spațiul celor două porți, fiind mai degrabă meritul unor defensive ermetice, repriza secundă a început promițător, cu două ocazii mari, câte una de fiecare parte. Polonezii au fost primii, în minutul 46 cu Milik, părăsit de gardienii săi la limita careului mic, trecând pe lângă balonul centrat de Grosicki, apoi un minut mai târziu Goetze șutează pe spațiul porții poloneze, dar Fabianski respinge. În minutul 59 Lewandowski îl solicită pe Boateng, fundașul german intervenind prin alunecare pentru a bloca șutul coechipierului său de la Bayern Munchen, după care zece minute mai târziu Milik luftează incredibil din mijlocul careului lui Neuer. Germania încheie partida în ofensivă, dar polonezii se apără organizat și obțin astfel un punct important în economia clasamentului.

Germania – Polonia 0-0 plasează cele două formații pe primul loc al grupei C cu câte 4 puncte, nemții având un gol în plus înscris.

 

Germania (antrenor Joachim Low): Neuer - Howedes, Boateng, Hummels, Hector - Kroos, Khedira - Muller, Ozil, Draxler (min. 71 Gomez) - Gotze (min. 66 Schurrle)

Polonia (antrenor Adam Nawalka): Fabianski - Piszczek, Glik, Pazdan, Jedrzejczyk – Blaszczykowski (min. 80 Kapustka), Krychowiak, Maczynski (min. 76 Jodlowiec), Grosicki (min. 87 Peszko) - Milik, Lewandowski

 

Clasamentul grupei C după două etape arată astfel:

Loc Echipa M V E Î GM GP Dif. P
1 Germania 2 1 1 0 2 0 2 4
2 Polonia 2 1 1 0 1 0 1 4
3 Irlanda de Nord 2 1 0 1 2 1 1 3
4 Ucraina 2 0 0 2 0 4 -4 0

 

Alte știri din Euro 2016