Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
EL: Nul în Gruia cu ȚSKA. Joia viitoare CFR joacă finala la BernaFlaviu Buboi / SportPictures.eu
03 Dec 2020

Europa League: Nul în Gruia cu ȚSKA. Joia viitoare CFR joacă finala la Berna

În tumultul schimbării pe banca tehnică și al rezultatelor negative din ultima perioadă, CFR Cluj nu a reușit să înscrie nici contra celor de la ȚSKA Sofia în ultima partidă de pe teren propriu din grupa A a Europa League.

Cu Marius Bilașco la cârmă după plecarea lui Dan Petrescu, clujenii au avut un start de partidă bun, cu o lovitură de cap a lui Pereira ce a lovit plasa laterală în minutul 2, un șut pe spațiul porții al lui Debeljuh în minutul 12 după o gafă a lui Geferson la mijlocul terenului și un șut ce a ratat de puțin cadrul porții trimis de Păun în minutul 17. Oaspeții, constrânși să învingă pentru propriul orgoliu, au semănat panică în minutul 5 la călcâiul lui Antov în urma unui corner de pe partea dreaptă, balonul fiind scos de pe linia porții de Camora, apoi au strălucit prin discreție pe tot parcursul reprizei.

În partea a doua, însă, Youga îi testează reflexele lui Bălgrădean în minutul 49 cu un șut puternic din afara careului, apoi în minutul 69 șutul lui Sowe este deviat în corner de Burcă. Tot Sowe reia cu capul în minutul 77 centrarea lui Vion, dar trimite slab pe lângă poartă, meciul îndreptându-se apoi către un final în care era de așteptat forcing-ul gazdelor. Fără vlagă, clujenii rămân și în inferioritate numerică din minutul 85 după ce Chipciu a luat al doilea cartonaș galben pentru simulare în careul advers după o fază în care fusese inițial ținut de braț de un adversar, dar a căzut prea târziu. Bulgarii puteau profita prin Henrique în minutul 89, dar Camora a deviat în corner mingea șutată la colțul scurt.

Partida s-a încheiat fără gol, rezultat care coroborat cu cel din celălalt meci al grupei, AS Roma - Young Boys Berna 3-1 nu îi lasă CFR-ului decât varianta victoriei peste o săptămână la Berna pentru a trece pe locul secund și a se califica în primăvara europeană.

 

CFR Cluj - ȚSKA Sofia 0-0 (0-0)

CFR Cluj (antrenor Marius Bilaşco): Bălgrădean – Susic, Manea, Burcă, Camora – Chipciu, Djokovic – Rondon, Păun (min. 75 Carnat), Pereira (min. 61 Deac) – Debeljuh (min. 86 Vojtus)

ȚSKA Sofia (antrenor Bruno Akrapovic): Busatto – Antov, Mattheij, Zanev – Vion, Youga, Geferson, Carey – Sankhare (min. 78 Tiago Rodrigues), Sowe, Yomov (min. 77 Henrique)

 

Clasamentul la zi al grupei A arată astfel:

1. AS Roma                           5              4              1              0              12:2        13

2. Young Boys Berna        5              2              1              2              7:6          7

3. CFR Cluj                            5              1              2              2              3:8          5

4. ȚSKA Sofia                       5              0              2              3              0:6          2

 

Joi, 10 decembrie se vor disputa ultimele meciuri ale grupei A:

Young Boys Berna - CFR Cluj

ȚSKA Sofia - AS Roma

Alte știri din Fotbal