Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
EHF European League: Victorie și în deplasare contra celor de la Fleury LoiretSorin Pană / SportPictures.eu
14 Feb 2021

EHF European League: Victorie și în deplasare contra celor de la Fleury Loiret

După ce s-a impus pe teren propriu în prima etapă a fazei grupelor, HC Dunărea Brăila a câștigat și partida din deplasare contra franțuzoaicelor de la Fleury Loiret Handball și se pregătește acum de duelul decisiv din ultima etapă cu rusoaicele de la Kuban pentru locul secund în grupa D a EHF European League.

În partida disputată în Palais des Sports din Orleans, jucătoarele pregătite de Neven Hrupec au luat inițiativa încă din start și conduceau cu 9:4 la jumătatea primei reprize, diferență regăsită pe tabelă și la pauză, 17:12. Pe parcursul părții secunde diferența a urcat la +8, 28:20, în minutul 48 și victoria era evident de partea brăilencelor, care s-au mai relaxat pe ultimele minute, scorul final fiind 31:25 (17:12).

Golurile formației brăilene au fost marcate de Udriștioiu - 7, Dache, Sazdovska - câte 6, Milic, Czeczi - câte 3, Kanaval, Dmitrovic - câte 2, Safta, Lima de Araujo - câte un gol.

În celălalt meci al grupei, Kuban - Siófok KC 25:31, rezultatul perfect pentru brăilence, care sâmbăta viitoare, pe 20 februarie vor juca pe teren propriu cu rusoaicele și au nevoie de victorie pentru a termina pe locul secund în grupă și a avansa în sferturile de finală.

 

Clasamentul grupei D este următorul:

1. Siófok KC                         5             4             1             0             152:126     9

2. Kuban                              5             2             2             1                98:84     6

3. H.C. Dunărea Brăila           5             2             1             2            134:135     5

4. Fleury Loiret Handball        5             0             0             5              76:115     0

Alte știri din Handbal