Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
EHF EL: Minaur Baia Mare joacă în reeditarea finalei miciPaul Ursachi / SportPictures.eu
14 Mai 2022

EHF EL: Minaur Baia Mare joacă în reeditarea finalei mici

Astăzi și mâine au loc la Viborg, în Danemarca, partidele turneului Final Four al EHF European League cu participarea echipelor Minaur Baia Mare, Herning-Ikast Handbold (Danemarca), SG BBM Bietigheim (Germania) și formația gazdă, Viborg HK.

După ce au obținut anul trecut medaliile de bronz la turneul organizat la Baia Mare, elevele lui Raul Fotonea au șansa de a repeta performanța. În semifinala disputată în această seară, Minaur a fost învinsă de formația gazdă cu scorul de 28:24 (16:13), golurile băimărencelor fiind înscrise de Cristina Laslo – 7, Asuka Fujita – 5, Ana Maria Tănasie – 4, Jelena Lavko, Yaroslava Burlachenko, Angela Cioca – câte 2, Andreea Popa, Bianca Țîrle – câte un gol.

În cealaltă semifinală SG BBM Bietigheim a învins cu 34:33 (14:12) pe Herning Ikast, astfel încât băimărencele vor juca mâine în finala mică contra celeilalte formații daneze. Este de fapt o reeditare a meciului pentru medaliile de bronz de anul trecut, în care fetele noastre s-au impus cu 33:31.

Alte știri din Handbal