Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
Două medalii de argint la CE de baschet 3X3Hepta / Mediafax Foto
04 Sep 2016

Două medalii de argint la Campionatului European de baschet 3X3

La Complexul Comercial AFI Palace din București s-au încheiat în această seară Campionatele Europene de baschet 3x3. Dacă la masculin tricolorii au ajuns până în sferturile de finală, în schimb, la fete, România a cucerit medalia de argint, după o finală pierdută împotriva Ungariei cu scorul de 21-14. 

Fetele noastre, în formula Gabriela Măgineanu, Anca Șipoș, Sonia Ursu-Kim și Andra Haas, au trecut de Cehia în sferturile de finală, cu scorul de 18-16 în prelungiri. Meciul a fost dramatic, în timpul regulamentar tabela de marcaj indicând egalitate la 16, după un coș de două puncte, de la mare distanță, înscris de Sonia Ursu, la ultima fază. În semifinale, româncele au învins Elveția cu 16-14 grație unui joc colectiv inteligent.

Pe lângă medalia obținută de fete, Angel Santana, în concursul aruncărilor de trei puncte, a realizat 10 coșuri, performanță cu care a cucerit medalia de argint.

România a mai avut un concurent într-o finală continentală, Grațian Pintea, la slam-dunk, însă baschetbalistul nostru nu a impresionat juriul de specialitate, astfel încât să urce pe podium.

Una peste alta, bilanțul României la Campionatele Europene de baschet 3x3 de la București este excelent, cele două medalii de argint răsplătind eforturile organizatorilor.

Alte știri din Baschet