Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
Dinamo Romprest a făcut primul pas în Final FourSportPictures.eu
26 Feb 2014

Dinamo Romprest a făcut primul pas în Final Four

Miercuri, 26 februarie, s-au disputat la orele serii trei meciuri din sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin, manşa tur.

În două dintre partide, s-au confruntat echipele de pe locurile 2-3 şi 1-4 din clasamentul campionatului regulat, la Alba-Iulia şi, respectiv, la Tg. Mureş. Ambele partide au fost disputate, dar de câştigat au câştigat oaspetele, ceea ce le conferă statutul de favorite în retur. CSM Bucureşti, aspirantă şi la play off, a luat, de asemenea, un avans confortabil, dar acasă. Perdantele sunt trei echipe din Ardeal, Volei Alba, Medicina Tg. Mureş şi CSM Lugoj.

Iată rezultatele din partidele-tur:

  • CS Volei Alba-Blaj - Dinamo Romprest Bucureşti 1 – 3 (25-23, 21-25, 16-25, 12-25)
  • CSU Medicina Tîrgu Mureş - Ştiinţa Bacău 0 – 3 (23-25, 18-25, 25-27)
  • CSM Bucureşti - CSM Lugoj 3 – 0 (26-24, 25-19, 25-20)

Se poate spune că turneul Final Four va fi “populat” cu două echipe din Bucureşti şi cu alte două din Moldova, după rezultatele de până acum.

Reamintim şi scorurile cu care s-a calificat Unic Piatra Neamţ prin dubla jucată joi (13 feb.) şi vineri (14 feb.), la Piatra Neamţ, cu acordul ambelor echipe:

  • CS Volei 2004 Tomis Constanţa - VC Unic LPS Piatra Neamţ 0:3 (12:25, 6:25, 6:25)
  • VC Unic LPS Piatra Neamţ - CS Volei 2004 Tomis Constanţa 3:0 (25:8, 25:18, 25:9)

 

Returul este programat pentru 5 martie, pe terenurile oaspetelor de astăzi.

Regula de calificare: în sferturi se joacă tur-retur şi se califică mai departe echipa care câştigă cele mai multe seturi. Dacă setaverajul este egal la capătul celor două manşe, după meciul retur se joacă “set de aur” pentru stabilirea echipei calificate. Câştigătoarele din sferturi se califică pentru Final Four, programat pe 22 şi 23 martie 2014.

Alte știri din Volei