Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Ciclism
Decathlon România lansează un program unic în industria ciclismului: RO Bike Valley
15 Iul 2021

Decathlon România lansează un program unic în industria ciclismului: RO Bike Valley

Decathlon România lansează RO Bike Valley – o mișcare a României pentru o economie circulară inspirată de biciclete, construită pe patru piloni centrali: producție, dezvoltare, acces și comunitate, pentru a crește economia locală, mobilitatea, comunități active și a promova un stil de viață sănătos. Odată cu lansarea RO Bike Valley, Decathlon anunță primele inițiative: un parteneriat strategic cu Fundația Comunitară Timișoara, sponsorizarea evenimentelor de ciclism, un program de donații de biciclete și primul program de antreprenoriat în turism și sport.

RO Bike Valley înseamnă tot ecosistemul bicicletei, de la construcție și asamblare componente individuale în una dintre cele mai ambițioase unități de producție de biciclete din Europa, până la implicare civică, inspirație antreprenorială și business sustenabil. Invităm autoritățile locale și naționale, antreprenorii, reprezentanții societății civile și alți inițiatori să ni se alăture pentru a putea transforma comunitățile din România prin economie circulară și biciclete”, menționează Raul Buzgar, Production Country Leader Decathlon România.

RO Bike Valley își propune să creeze o comunitate de parteneri, alături de care să contribuie la dezvoltarea circulară a întregului lanț economic și social de producție, folosire, reciclare a bicicletelor, precum și creșterea accesului, infrastructurii și unor comunități prietenoase cu ciclismul. Viziunea economiei circulare este surprinsă în cei patru piloni ai programului RO Bike Valley, care urmăresc impactul economic și social al utilizării bicicletelor:

PRODUCȚIE – RO Bike Valley își are sediul la Timișoara, în una dintre cele mai extinse unități de producție de biciclete din Europa, care urmează să fie lansată în toamna 2021. Fabrica partenerului Sport Mechanical Workshop va concentra toată activitatea de producție de biciclete a Decathlon în România, cu o investiție care depășește 30 de milioane de euro, având în plan producția a peste 1.5 milioane de biciclete anual, pentru România și Europa. În prezent, activitatea fabricii presupune asamblarea finală a bicicletelor, din componente și materii prime importate în principal din diverse părți ale lumii.

În viziunea economiei circulare, RO Bike Valley își propune să crească producția locală pe întregul ciclu de viață al bicicletei: de la producția locală de componente și materii prime, la dezvoltarea produselor și serviciilor conexe de utilizare, prelungire a duratei de viață, reparație și reciclare a bicicletelor. O serie de inițiative vor fi implementate sau extinse direct de către Decathlon – de exemplu, serviciul de reparații sau buyback, Trocathlon, însă RO Bike Valley își propune să atragă parteneri și antreprenori alături de care să dezvolte lanțul economic local. Aceștia sunt invitați să se alăture inițiativei și să fie parte din comunitatea RO Bike Valley, accesând site-ul robikevalley.decathlon.ro, pentru a intra în legătură directă cu reprezentanții proiectului.

DEZVOLTARE: RO Bike Valley investește în dezvoltarea industriei prin susținerea directă și prin consolidarea unor parteneriate intersectoriale pentru ciclism. Inițiativele se vor concentra pe infrastructură, comunități, antreprenoriat, educație și, mai ales, pe colaborările cu actorii locali, pentru a sprijini idei și proiecte care răspund filosofiei RO Bike Valley.

Prima inițiativă de DEZVOLTARE RO Bike Valley este lansarea, la Reșița, a primului program de antreprenoriat dedicat turismului sportiv.

Programul este dezvoltat alături de Primăria Municipiului Reșița și se adresează exclusiv locuitorilor din zonă, care vor putea câștiga, în urma programului, grant-uri pentru a-și lansa sau extinde ideea de afaceri, precum și posibilitatea de a intra în colaborare cu RO Bike Valley și partenerii din comunitate. Programul va fi lansat în următoarele trei luni.

Am pornit RO Bike Valley din dorința de a transforma o investiție economică într-o schimbare culturală. O schimbare bazată pe filosofia economiei circulare care transformă modul în care ne raportăm la biciclete - de la modul în care se realizează producția, la cum colaborăm, cum avem acces și cum ne împrietenim cu bicicletele, până la modul în care fiecare comunitate este influențată pozitiv prin acest proiect”, menționează Raul Buzgar, Production Country Leader Decathlon România.

Perspectiva economică este completată de cea socială, surprinsă în pilonii ACCESS și COMUNITATE ai programului RO Bike Valley, prin care Decathlon va investi în creșterea accesului la biciclete pentru tot mai mulți români, dezvoltarea know-how-ului în domeniul ciclismului, încurajarea practicării ciclismului și dezvoltarea unor comunități prietenoase cu bicicletele.

Odată cu lansarea programului, Decathlon anunță și semnarea unui parteneriat strategic cu Fundația Comunitară Timișoara, pentru a dezvolta Fondul RO Bike Valley, dedicat proiectelor care încurajează și îmbunătățesc experiența practicării ciclismului în Timiș.

De asemenea, pentru a contribui la creșterea accesului la biciclete, RO Bike Valley se alătură evenimentelor locale dedicate ciclismului și dă start unui proiect special prin care transformă kilometrii colectați în cadrul competițiilor sponsorizate, în biciclete donate pentru comunitățile în care copiii nu au acces facil în drumul către școală. Bicicletele vor fi donate la începutul anului școlar 2021-2022, iar comunitățile vor fi selectate alături de partenerii RO Bike Valley și clienții Decathlon.

Primele evenimente susținute de RO Bike Valley sunt:

Cei patru piloni vor fi dezvoltați progresiv și complementar, pentru a putea accelera tranziția către o economie circulară, pornind de la biciclete, și a crea un ecosistem circular și o comunitate de parteneri care împărtășesc viziunea RO Bike Valley.

Mai multe detalii despre programul RO Bike Valley și despre cum se poate implica publicul pot fi accesate pe website-ul: robikevalley.decathlon.ro

 

DESPRE DECATHLON ROMÂNIA

Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 28 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1500 de colaboratori în 2021. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație din domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate - preț foarte bun.

Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Începând cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta" Fabricat în România".

Alte știri din Ciclism