Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Judo
Daniel Natea, locul al doilea la Openul EuropeanAleksandar Djorovic / Mediafax Foto
31 Mai 2015

Daniel Natea, locul al doilea la Openul European

Judoka Daniel Natea a ocupat locul al doilea la categoria +100 kg, duminică, la Openul European de la Cluj-Napoca, la care au participat nu mai puțin de 35 de sportivi români. Natea l-a întrecut în sferturi pe ucraineanul Andrei Kolesnik, în semifinale a dispus de cubanezul Alex Garcia Mendoza, iar în finală a fost întrecut de georgianul Onise Bughadze.

România a mai reușit patru clasări pe podium, Monica Ungureanu (48 kg) și Andreea Chițu (52 kg) clasându-se pe primul loc, în timp ce Violeta Dumitru (48 kg) și Larisa Florian (52 kg) s-au clasat pe locul al treilea.

Ceilalți români nu au reușit clasări notabile, deși printre ei s-au numărat și nume recunoscute, precum Alexandra Pop (48 kg), Ștefania Dobre (57 kg), Cristian Bodîrlău (81 kg) sau Vlăduț Simionescu (+100 kg).

Franța a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii, cu două de aur, două de argint și trei de bronz, urmată de Olanda, 2-1-4, România, 2-12, etc.

La competiție au participat 319 judoka din 41 de țări, 212 la masculin și 107 la feminin.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Judo