Liga 1: Remiză în derby-ul etapei
04 Apr 2021
04 Apr 2021
04 Apr 2021
05 Apr 2021
04 Apr 2021
04 Apr 2021
SCMU Craiova și CSA Steaua s-au luptat astăzi în meciul zilei din cadrul turneului cu numărul 3 al returului Diviziei A1 de volei masculin. În Bănie, oltenii au luat trei puncte într-o partidă în care militarii nu au izbutit să își adjudece decât setul al treilea, la fel de greu pe cât gazdele au câștigat primele două. Elevii lui Dănuț Pascu nu au vrut să trăiască periculos și s-au impus mult mai categoric în actul cu numărul 4, rezultat ce îi urcă pe locul 3 în ierarhie cu 32 de puncte.
Steaua coboară pe locul 4 cu 31 de puncte și simte presiunea celor de la Dinamo, formația din Ștefan cel Mare având un parcurs cu 7 victorii și 20 de puncte obținute în ultimele 7 etape. Cele două echipe rivale au duminică partide facile, însă în următorul turneu este rândul dinamoviștilor să dea replica celor de la SCMU Craiova, în timp ce militarii vor evolua în compania formației de pe locul secund, SCM Zalău.
În celelalte partide ale zilei, ultimele trei clasate nu au putut emite pretenții în fața mult mai bine cotatelor lor adversare.
Iată programul și rezultatele înregistrate:
Grupa 1 - Baia Mare
Sâmbătă, 27 februarie
CS Știința Explorări Baia Mare - CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău 0:3 (19:25, 21:25, 16:25)
Grupa 2 - Craiova
Sâmbătă, 27 februarie
SCMU Craiova - CSA Steaua București 3:1 (25:22, 25:23, 23:25, 25:16)
Duminică, 28 februarie
CSA Steaua București - CSU Știința București
Luni, 1 martie
SCMU Craiova - CSU Știința București
Grupa 3 - Galați
Vineri, 26 februarie
CS UV Timișoara - CSU Brașov 3:0 (25:15, 25:18, 25:18)
Sâmbătă, 27 februarie
CSU Brașov - CS Unirea Dej 0:3 (19:25, 17:25, 10:25)
Duminică, 28 februarie
CS UV Timișoara - CS Unirea Dej
Grupa 4 - Baia Mare
Vineri, 26 februarie
CS Dinamo București - CSM Arcada Galați 3:2 (25:23, 18:25, 17:25, 26:24, 15:8)
Sâmbătă, 27 februarie
CSM Arcada Galați - CS "U" Cluj 3:0 (25:19, 25:15, 25:19)
Duminică, 28 februarie
CS Dinamo București - CS "U" Cluj
Campioana CSM Arcada Galați a suferit cea de-a doua înfrângere în turneul locurilor 1-4 al Diviziei A1 de volei masculin. La Zalău, gazdele au cedat doar un set în fața...
Astăzi a demarat faza a doua a Diviziei A1 de volei masculin, cea a grupelor pentru titlu, cea a locurilor 5-8 și a celei pentru evitarea retrogradării.
CSM Târgovişte, CSM Volei Alba Blaj, Dinamo Bucureşti şi CS Medgidia sunt echipele care se vor duela în turneul locurilor 1-4 după ce astăzi s-au încheiat ultimele partide...
Turneul 6 al returului Diviziei A1 de volei feminin, ultimul al sezonului regulat, se dispută la Bacău, Medgidia și în Capitală. CSM Târgoviște, CSM Volei Alba Blaj și...
CSM Arcada Galați, CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău, CSA Steaua și SCMU Craiova reprezintă careul formațiilor care se vor lupta pentru trofeul Diviziei A1 de volei masculin,...
Turneul 6, ultimul al returului Diviziei A1 de volei masculin, a demarat ieri la Galați cu un rezultat ce agită apele în lupta pentru locurile 1-4. Gazdele de la Arcada au luat...
Sistem9 Yesilyurt Istanbul a cucerit trofeul CEV Volleyball Challenge Cup 2021 după ce a învins-o și în manșa retur pe CSM Volei Alba Blaj. Turcoaicele s-au impus în minim...
Sezonul regulat al Diviziei A1 de volei feminin a încheiat ieri partidele turneelor 4 și 5 ale returului, ultimele trei meciuri pentru fiecare echipă urmând a se disputa la...
CSM Târgoviște și CSM Volei Alba Blaj au onorat derby-ul campionatului disputat astăzi la Târgu Mureș. În aceeași sală în care miercuri au pierdut manșa tur a finalei...
Turneele 4 și 5 ale returului Diviziei A1 de volei feminin se află la jumătatea drumului, grupa de la București, găzduită de sala „Dinamo” încheindu-și astăzi...
În manșa tur a finalei feminine a CEV Volleyball Challenge Cup 2021, Sistem9 Yesilyurt Istanbul a zdrobit-o pe CSM Volei Alba Blaj în minim de seturi și a obținut un avantaj...
În sala „Mihai Viteazul” s-au jucat astăzi ultimele partide din cadrul turneelor 4 și 5 ale returului Diviziei A1 de volei masculin. Având mari favorite, cele două...
Intrate pe ultima sută de metri a sezonului regulat, primele trei clasate au obținut astăzi victorii în partidele pe care le-au disputat în turneele 4 și 5 ale returului...
Turneele 4 și 5 ale returului Diviziei A1 de volei masculin se dispută în Capitală și au debutat astăzi cu două partide interesante, cu implicații în configurația la...
Deznodământ inedit în grupa de la Voluntari din cadrul turneului cu numărul 3 al returului Diviziei A1 de volei feminin. Toate cele trei partide ale grupei s-au decis în...
Turneul 3 al returului Diviziei A1 de volei feminin s-a încheiat brusc pentru trei formații. Grupa de la Bacău s-a terminat prematur din cauza faptului că în rândul lotului...
Divizia A1 de volei feminin programează în acest final de săptămână partidele turneului cu numărul 3 al returului la Voluntari, Pitești, Bacău și Galați. Meciurile...
CSM Volei Alba Blaj s-a impus astăzi și în manșa retur a semifinalei Cupei Challenge la volei feminin pe terenul formației maghiare 1. MCM-Diamant Kaposvar și va disputa...
Victorii în minim de seturi pentru favorite în partidele de astăzi din cadrul turneului 3 al returului Diviziei A1 de volei masculin. Steaua și Dinamo continuă dialogul la...
Dinamo învinge în tiebreak campioana Arcada și pune presiune pe SCMU Craiova și CSA Steaua în lupta pentru locurile 1-4, cele două urmând a se întâlni în meci direct...
Miercuri s-a disputat la Târgu Mureș meciul tur al semifinalei Cupei Challenge la volei feminin dintre CSM Volei Alba Blaj și formația maghiară 1. MCM-Diamant Kaposvar....
Finală fără istoric la Cluj-Napoca între CSM Volei Alba Blaj și Dinamo, ultimul act al Cupei României la volei feminin fiind controlat în integralitate de deținătoarele...
Semifinalele Cupei României la volei feminin au adus față în față în turneul de la Cluj-Napoca formațiile care au încheiat pe primele patru locuri ultima ediție de...
Astăzi s-au disputat la Cluj-Napoca partidele sferturilor de finală ale Cupei României la volei feminin. Intrate în acest stadiu al competiției, formațiile care au încheiat...
La Cluj-Napoca se dispută în acest final de săptămână partidele fazelor finale ale Cupei României la volei feminin.
Un singur meci echilibrat în programul zilei de astăzi din turneul 2 al returului Diviziei A1 de volei masculin.
Cel de-al doilea turneu al returului Diviziei A1 de volei masculin programează în aceste zile întâlniri deosebit de interesante. Început ieri la Baia Mare cu victorie celor...
Meci dramatic la Lugoj în ultimul meci al turneului cu numărul 2 al returului Diviziei A1 de volei feminin. Gazdele de la CSM Lugoj confirmă forma excelentă și înving în...
Meciuri interesante în a doua zi a celui de-al doilea turneu al returului Diviziei A1 de volei feminin. Într-un meci televizat pe canalul TVR3, Rapid a învins revelația CS...
Cel de-al doilea turneu al returului Diviziei A1 de volei feminin și-a disputat meciurile inaugurale, cele în care evoluează gazdele, pe arenele de la Târgu Mureș, Blaj,...
După o finală de mare luptă, Dinamo a învins cu 3:1 SCMU Craiova și păstrează trofeul Cupei României la volei masculin. Disputată în Sala Sporturilor “Gheorghe...
Dinamo a rulat fără greșeală în prima semifinală a Cupei României găzduite de Sala Sporturilor “Gheorghe Demian” din Cluj-Napoca și s-a impus de o manieră...
Primele patru clasate în Divizia A1 de volei masculin s-au întâlnit între ele astăzi în sferturile de finală ale Cupei României găzduite de Sala Sporturilor “Gheorghe...
Astăzi au debutat în Sala Sporturilor “Gheorghe Demian” din Cluj-Napoca meciurile ediției 2020-2021 a Cupei României la volei masculin. Conform deciziei Federației...
Ultima zi a turneului inaugural al returului Diviziei A1 de volei feminin a adus un rezultat surpriză la Medgidia, acolo unde gazdele au obținut o victorie categorică în...
Returul Diviziei A1 de volei feminin a început ieri, partidele celor patru grupe fiind găzduite de Târgoviște, Blaj, Medgidia și Pitești.
Derbyul Dinamo - Steaua disputat în sala din șoseaua Ștefan cel Mare a fost adjudecat de formația gazdă, chiar dacă prin prisma evoluției din tur jucătorii formației...
Primul turneu al returului Diviziei A1 de volei masculin se dispută zilele acestea la Galați, Baia Mare, Craiova și București.
Într-o postare pe contul oficial de Facebook, Federația Română de Volei a anunțat că a stabilit laureații anului 2020. Voleibalistul anului a fost desemnat Adrian...
În competiția masculină a CEV Cup, CSM Arcada Galați s-a deplasat la Moscova și a evoluat pe Arena de Volei Dinamo în două partide, în optimile și sferturile de finală...
Turul Diviziei A1 de volei feminin s-a încheiat ieri, lider după cele 6 turnee și 11 etape disputate fiind CSM Târgoviște. Formația pregătită de Dragan Nesic a cedat un...
Odată cu partidele de astăzi de la Zalău, s-a pus punct turului Diviziei A1 de volei masculin. CSM Arcada Galați și-a confirmat statutul de favorită la titlu și a încheiat...
Joi au început meciurile turneului cu numărul 6, ultimul al turului Diviziei A1 de volei feminin. Începute cu două zile mai devreme decât cele din celelalte două grupe,...
Ultimul turneu al turului Diviziei A1 de volei masculin a început ieri la Dej și Craiova, cea de-a treia grupă, cea de la Zalău, urmând să debuteze mâine.
04 Apr 2021
04 Apr 2021
05 Apr 2021
04 Apr 2021
04 Apr 2021