Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
DA1M: Nicio șansă pentru gazdeSportPictures.eu
06 Feb 2019

DA1M: Nicio șansă pentru gazde

Cele patru partide ale etapei a 14-a a Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat cu victorii pe linie ale oaspeților, însă chiar dacă au fost victorii de trei puncte jocurile au fost foarte disputate.

La Cluj, liderul ACS Volei Municipal Zalău a fost egalată la seturi și apoi putea scăpa printre degete setul al treilea pe terenul ultimei clasate Universitatea, însă elevii polonezului Andrzej Kowal au înclinat in extremis balanța de partea lor și s-au distanțat la 6 puncte în clasament de SCMU Craiova, formație care a stat în această intermediară alături de CSM Arcada Galați.

Cu 25 de puncte, gălățenii au fost egalați în ierarhie de Dinamo, alb-roșiii având la rândul lor un moment delicat în meciul din deplasare cu CSM Câmpia Turzii, și de CSM București, învingătoare la capătul unui meci intens cu Steaua disputat în sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazu”.

Roș-albaștrii ies din zona de play-off după ce Unirea Dej a dispus de Știința Explorări chiar la Baia Mare și se pregătesc de ”eternul derby” programat sâmbătă în sala din Ștefan cel Mare.

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 14-a sunt următoarele:

Miercuri, 6 februarie

CS ”U” Cluj - ACS Volei Municipal Zalău  1:3 (14:25, 25:20, 24:26, 20:25)

CS Știința Explorări Baia Mare - CS Unirea Dej  1:3 (17:25, 19:25, 25:23, 20:25)

CSA Steaua București - CSM București  1:3 (22:25, 26:24, 23:25, 20:25)

CSM Câmpia Turzii - CS Dinamo București  0:3 (16:25, 27:29, 13:25)

CSM Arcada Galați și SCMU Craiova stau.

Alte știri din Volei