DA1F: Campioana pierde la Târgoviște
08 Dec 2019
Informatica Timișoara a cucerit joi seară Cupa României la futsal. Într-o reeditare a finalei de anul trecut, Informatica, deținătoarea trofeului, și Autobergamo Deva, campioana României, au oferit un spectacol total.
Ultimul act al Final Four-ului, jucat în acest an în superba Sală a Sporturilor „Zsolt Erőss” din Miercurea Ciuc, a avut nevoie, ca și la ediția precedentă, disputată la Timișoara, de lovituri de departajare pentru a se stabili învingătoarea.
Dacă anul trecut, Informatica și Autobergamo ajungeau la loteria loviturilor de departajare fără să înscrie vreun gol, de această dată cele două au marcat fiecare câte șase goluri.
Cu o zi mai devreme, în semifinalele Final Four-ului de la Miercurea Ciuc, Informatica a trecut, scor 4-3, de Politehnica Iași, în timp ce Autobergamo a învins echipa gazdă, Imperial WET, scor 2-1. Cele două mari favorite urmau astfel să lupte cu trofeul pe masă.
Fără Cristi Matei, accidentat în semifinala cu Imperial WET, Deva a condus în permanență, chiar și cu două goluri diferență, 5-3 în startul reprizei secunde. De fiecare dată, însă, Informatica a revenit și a trecut pentru prima oară la conducerea jocului în prelungiri, când a avut 6-5.
Florin, fratele lui Cristi Matei, a deschis scorul după trei minute și jumătate. Savio Valadares a egalat pentru Timișoara, dar Cristian Obadă a punctat din nou pentru Deva. Internaționalul român Felipe Oliveira a egalat, Obadă a punctat și el, 3-2 pentru Deva, dar la pauză s-a intrat la egalitate, 3-3. Pentru bănățeni a înscris același Felipe Oliveira, care a fost însă eliminat pentru „două galbene”.
Câștigătoarea a fost decisă la lovituri de departajare
Partida a fost una incredibil de disputată și după pauză. Florin Matei a făcut 4-3 pentru Deva, iar Paulo Ferreira a dus campioana la două lungimi de deținătoarea Cupei României. Echipa lui Robert Lupu a trimis însă meciul în prelungiri, după reușitele semnate de căpitanul Miloš Simić și Savio Valadares. Ultimul a văzut și el cartonașul roșu!
Informatica a trecut pentru prima oară la conducere pe tabela de marcaj în prelungiri, după golul lui Miloš Simić. Obadă a egalat pentru Deva și finala s-a decis la loviturile de departajare!
Pentru Informatica au marcat Daniel, Stefan Rakić, Ilaș și Miloš Simić. A ratat Deco. Pentru Autobergamo au înscris Paulo Ferreira, Florin Matei și Florin Ignat. Au ratat Mimi Stoica și Luis.
Lotul câștigătoarei Cupei României ediția 2018: Vlad Iancu, Roberto Voin, Teodor Lungu, Stefan Rakić, Miloš Simić, Darius Nastai, Robert Lupu, Valentin Ilaș, Deco, Savio, Daniel și Felipe Oliveira.
Lotul finalistei Autobergamo Deva: Petrișor Tonița, Darius Savu, Cristian Obadă, Adrian Pânzaru, Pedro, Mimi Stoica, Andre Luis, Florin Ignat, Paulo Ferreita, Sergiu Tacot, Alpar Csoma, Florin Matei și Cristi Matei.
Cel mai bun portar al Final Four-ului de la Miercurea Ciuc a fost desemnat spaniolul Rui Pedro Gonzales, goalkeeper-ul de la Imperial WET, Cristian Obadă a primit titlul de goalgheter, iar Miloš Simić pe cel de „omul finalei”.
sursa: frf.ro
Într-un meci disputat la Piatra-Neamț, jucătorii pregătiți de Robert Lupu au cedat în fața echipei de pe locul 8 mondial cu scorul de 2-0.
Miercuri, 16 ianuarie, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei României la futsal, ediția 2018-2019.
Etapa a XII-a a fost ultima din anul 2018 în Liga 1 la futsal. Runda a început sâmbătă după-amiază la Iaşi, cu meciul dintre Futsal Poli Iaşi şi nou-promovata SCM Gloria...
Naționala de futsal a României, pregătită de Robert Lupu, a fost invitată pentru câteva zile în China, acolo unde va participa la un puternic turneu amical ce va aduna la...
Liga I la futsal a programat luni seară, la Odorheiu Secuiesc, ultima confruntare a rundei cu numărul 11, o rundă începută sâmbătă la Călărași, acolo unde s-a disputat...
Debut cu stângul pentru Informatica Timișoara în Grupa a 7-a a Main Round-ului UEFA Futsal Champions League. Campioana României a pierdut cu 0-1 (0-0) în fața formației VfL...
Reprezentativa de futsal a României a învins-o pe cea a Albaniei într-un meci amical disputat marți, 25 septembrie, în Sala Polivalentă din Arad.
Liga I la futsal a programat în week-end și la începutul acestei săptămâni primele meciuri din noul sezon.
Succes de prestigiu pentru Informatica Timișoara, supercampioana României la futsal, care sâmbătă seară a obținut biletele pentru Main Round-ul UEFA Futsal Champions...
Informatica Timișoara a obținut o victorie entuziasmantă în fața formației Osmanlispor, campioana Turciei, în prima partidă a turului preliminar al UEFA Futsal Champions...
Informatica Timișoara, campioana României la futsal, debutează azi în UEFA Futsal Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din lume. Trupa pregătită de...
Informatica Timișoara a cucerit sâmbătă seară Supercupa României, meci care a marcat debutul noului sezon în futsalul românesc. Bănățenii au tranșat în favoarea lor...
Informatica Timișoara a cucerit luni seară titlul de campioană a României, după ce a trecut, în cel de-al treilea joc al finalei, de CS United Galați cu scorul de 5-2.
Cea mai mare rețea de agenții de turism din țară, TUI TravelCenter, este, începând de astăzi, noul sponsor al Echipei Naționale de futsal și al Ligii 1 de futsal a...
Tricolorii pregătiți de Robert Lupu au fost învinși de Portugalia lui Ricardinho, cel mai bun jucător de fotbal în sală al lumii, cu un scor care nu reflectă însă...
Reprezentativa de futsal a României dispută miercuri, de la ora 19:00, prima partidă de la Campionatul European din Slovenia.
După ultimele jocuri de verificare înaintea turneului final, 5-4 și 6-4 în fața Moldovei, selecționerul naționalei de futsal a definitivat lotul pentru participarea la...
Până la debutul turneului final al Campionatului European de futsal din Slovenia au mai rămas șapte săptămâni. Calificată la marele bal ce va fi găzduit de „Arena...
România va debuta la turneul final contra Portugaliei, echipă pe care a întâlnit-o și la Călărași și în grupa de calificare.
Calificată pentru a patra oară la un turneu final al Campionatului European de futsal, primul după o pauză de patru ani, naționala României și-a aflat vineri adversarele de...
Reprezentativa de futsal a României s-a calificat la Campionatul European - Slovenia 2018, după victoria obținută în fața Georgiei, scor 9-6 la general.
Naționala de futsal a României a remizat, scor 2-2 (0-2), în prima partidă a barajului pentru calificarea la turneul final al Campionatului European de futsal de anul viitor...
Campionatul Ligii I la futsal a debutat cu unele rezultate surprinzătoare. În prima rundă, nou promovata Imperial Wet Miercurea Ciuc s-a impus cu scorul de 9-1 în fața...
La Sala ”Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj a avut loc finala Supercupei României la futsal. Informatica Timișoara, deținătoarea Cupei României, s-a impus în fața...
Autobergamo Deva, campioana României la futsal, a organizat în acest week-end Cupa Cetății, la care trupa pregătită de Florin Ignat a invitat trei formații puternice:...
Joi, 3 august, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a cluburilor de futsal din România. În cadrul întâlnirii, reprezentanții...
Autobergamo Deva, campioana României, și-a aflat grupa și unul dintre advesarii din Main Round-ul celei mai importante competiții intercluburi din lume. Scutită de meciurile...
Echipa națională a României de futsal o va avea adversară pe Georgia în meciul de baraj pentru calificarea la turneul final al Campionatului European, care se va desfășura...
FC Autobergamo Deva este noua campioană a României la futsal. Formația hunedoreană s-a impus în deplasare, pe terenul celor de la United Galați, cu scorul de 8-5, în...
În această seară, la Sala Sporturilor din Deva a avut loc cel de-al patrulea meci al finalei Ligii I, între Autobergamo Deva și United Galați. Echipa hunedoreană s-a impus...
Al treilea meci al finalei Ligii I la futsal s-a disputat la Deva, între echipa locală Autobergamo și United Galați. Oaspeții, de la malul Dunării, s-au impus cu scorul de...
Sala Sporturilor din Galați a găzduit marți seară a doua partidă a finalei play-off-ului Ligii I la futsal, dintre CS United și Autobergamo Deva. În primul joc, luni,...
CS United Galați s-a impus luni seară în fața echipei Autobergamo Deva, în primul meci al finalei play-off-ului Ligii I la futsal! Gălățenii conduc astfel cu 1-0 în...
United Galați s-a impus în această seară, cu scorul de 2-1, în fața celor de la Informatica Timișoara, într-un meci contând pentru semifinalele Ligii I la futsal. Partida...
United Galați a învins dramatic pe Informatica Timișoara, în al doilea meci al semifinalei de Liga I l futsal, în prelungiri, cu scorul de 3-2 (2-2, 1-1).
Ultima etapă a sezonului în Liga a II-a la futsala programat duminică seară duelul dintre Colțea Brașov și Imperial WET Miercurea Ciuc, meci câștigat de formația...
Autobergamo Deva este prima finalistă a Ligii I la futsal. Hunedorenii s-au impus în meciul al doilea al semifinalei contra celor de la Futsal Klub Odorheiu Secuiesc cu scorul...
Play-out-ul Ligii I la futsal înseamnă, în actualul sezon competițional, o luptă în trei pentru evitarea ultimului loc, care duce la retrogradarea din primul eșalon...
A doua semifinală a Ligii I la futsal a început astăzi cu partida dintre Futsal Klub Odorheiu Secuiesc și Autobergamo Deva. Partida, desfășurată la Sala Sporturilor din...
Primul meci al semifinalelor Ligii I la futsal s-a disputat aseară la Timișoara, între Informatica din localitate și United Galați. Jocul a avut nevoie de prelungiri și...
Sferturile de finală ale Ligii I la futsal s-au încheiat în minimum de partide, două, pentru fiecare dintre cele patru dueluri.
Echipele care s-au calificat în play-off-ul Ligii I la futsal au disputat primele meciuri din sferturile de finală ale acestei competiții.
Sâmbătă, 15 aprilie, s-a desfășurat prima partidă a play-off-ului Ligii I la futsal. În Sala Polivalentă din Iași, CSMS din localitate a fost depășită de Autobergamo...
Reprezentativa de futsal a României nu a putut face față favoritei grupei de calificare la Campionatul European 2018, Portugalia, fiind învinsă cu 4-0, dar a obținut...