Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Cupa României: ”Tigrii” se impun la TurdaRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
08 Dec 2018

Cupa României: ”Tigrii” se impun la Turda

Astăzi s-au aflat primele echipe calificate în sferturile Cupei României Fan Courier. Programul de sâmbătă al optimilor de finală a inclus două meciuri dezechilibrate și două de mare luptă.

Campioana Dinamo nu a avut emoții în deplasarea de la Sighișoara pe terenul echipei clasate pe locul 3 în seria D a eșalonului secund, în timp ce liderul seriei A a Diviziei A, CSM Vaslui, s-a impus fără probleme în duelul de pe teren propriu cu ultima clasată în Liga Națională, Universitatea Cluj. Într-o notă de echilibru s-a jucat partida de la Craiova dintre colegele din seria C a Diviziei A, CSU Craiova și Unirea Sânnicolau Mare. Dacă în campionat și-au împărțit victoriile în cele două jocuri disputate, iar craiovenii s-au impus cu un categoric 33:22 pe teren propriu, astăzi duelul a fost mult mai echilibrat și în cetatea Băniei gazdele s-au impus la limită.

Un scenariu aparte a avut capul de afiș de la Turda ce a opus Potaisei pe CSM București. Aflați în avantaj de trei goluri, 19:16, la jumătatea reprizei secunde, turdenii au alergat după egalare și au obținut-o cu trei secunde înainte de final la aruncarea lui Szoke, după care golul înscris pe repunere rapidă de la centrul terenului de Onyejekwe a fost anulat pe motivul că timpul regulamentar expirase. S-a trecut la aruncări de departajere, primele patru fiind ratate de Ionuț Rotaru și Ghiță pentru gazde și Teixeira și Vrazalic pentru ”tigri”. Lazăr și Adrian Rotaru transformă pe rând, apoi Pavel strânge inimile suporterilor turdeni cu o aruncare peste poartă. Onyejekwe îi duce pe oaspeți în avantaj, Pop restabilește egalitatea, iar Tioumentsev a înscris golul decisiv pentru calificarea CSM-ului.

Așadar, două echipe din eșalonul secund și-au croit drum între ultimele 8 formații rămase în luptă pentru trofeu. Mâine, în celelalte patru meciuri rămase de disputat, se vor întâlni numai echipe din Liga Zimbrilor.

Iată programul complet al optimilor Cupei României Fan Courier:

Sâmbătă, 8 decembrie

CSU Craiova - Unirea Sânnicolau Mare  27:26 (16:11)

AHC Potaissa Turda - CSM București  26:27 (12:11, 24:24)

CSM Sighișoara - CS Dinamo București  27:44 (14:26)

CSM Vaslui - Universitatea Cluj  34:28 (19:16)

Duminică, 9 decembrie

CSA Steaua București - AHC Dobrogea Sud Constanța

CSM Bacău - SCM Politehnica Timișoara

CS Minaur Baia Mare - AHC Dunărea Călărași

CSM Focșani - CS HC Buzău

Meciurile se desfăşoară într-o singură manşă, iar în caz de egalitate se va trece direct la aruncările de la 7 metri.

Alte știri din Handbal