Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
Cupa României: Orădenii și clujenii se vor duela pentru trofeuFlaviu Buboi / SportPictures.eu
09 Feb 2020

Cupa României: Orădenii și clujenii se vor duela pentru trofeu

Turneul Final Four al Cupei României la baschet masculin, ediția 2020, este găzduit în Sala Sporturilor ”Horia Demian” din Cluj-Napoca, în cadrul semifinalelor disputate astăzi confruntându-se CSM CSU Oradea cu Dinamo Știința București și SCM Timișoara cu U-Banca Transilvania Cluj.

Prima partidă a fost una echilibrată, jucătorii dinamoviști ținând campioana sub presiune până în secundele de final. Conducând cu +10 pe tabelă, 34:44, aproape de jumătatea sfertului al treilea, formația din Ștefan cel Mare a cedat încet-încet teren și le-a permis ”leilor” să treacă în avantaj de 8 puncte, 69:61, cu mai puțin de 3 minute rămase de jucat. Elevii lui Tudor Costescu au menținut suspansul atunci când s-au apropiat la un punct, 72:71, cu 36 de secunde până la ultima sirenă, însă lay-up-ul lui Watson și cele două libere transformate de Zekovic au adus liniștea în tabăra orădenilor.

În finala programată luni de la ora 19:00, CSM CSU Oradea va întâlni U-Banca Transilvania Cluj, formația gazdă a turneului bifând o victorie logică în fața proprilor suporteri în duelul cu ultima clasată în Grupa Roșie a Ligii Naționale.

 

Iată rezultatele înregistrate:

Duminică, 9 februarie

Semifinale

CSM CSU Oradea - Dinamo Știința București  76:72 (19:20, 15:19, 18:13, 24:20)

SCM Timișoara - U-Banca Transilvania Cluj  71:88 (21:32, 10:15, 25:21, 15:20)

Luni, 10 februarie

Finala

CSM CSU Oradea - U-Banca Transilvania Cluj

Alte știri din Baschet