Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Cupa României: FC Argeș se califică la loteria penalty-urilorSebastian Tataru / SportPictures.eu
01 Dec 2021

Cupa României: FC Argeș se califică la loteria penalty-urilor

FC Argeș câștigă la lovituri de departajare o partidă dificilă disputată pe „Dan Păltinișanu” contra celor de la SSU Politehnica Timișoara și elimină ultima reprezentantă a Ligii 2 din competiție.

Jocul a fost unul echilibrat, cu ocazii de ambele părți. În urma unui corner în minutul 5, Raynov trage din centrul careului peste poarta gazdelor, apoi în minutul 22 Oanea a prins un voleu cu pământul de la 16 metri și l-a obligat pe Croitoru să respingă din plonjon. Șapte minute mai târziu atenția s-a mutat la cealaltă poartă și a fost rândul lui Said să-l solicite pe portarul gazdelor cu o lovitură de cap în urma căreia balonul a prins pământul în fața liniei porții. Imediat după aceea bănățenii scapă pe contraatac și Ursu, intrat în careu, șutează foarte slab.

Prima ocazie a părții secunde le aparține piteștenilor, în minutul 52 Ișfan șutează din stânga careului la colțul scurt, dar Păduraru a fost atent și a respins în corner. Portarul gazdelor a fost aproape de a comite o greșeală în minutul 68 când a scăpat pe linia porții balonul șutat din lovitură liberă, dar s-a redresat și l-a readus sub control. Jocul se îndrepta spre prelungiri și ultimul eveniment important înainte de finalul timpului regulamentar a fost eliminarea lui Ursu pentru al doilea cartonaș galben obținut ca urmare a unui atac cu talpa asupra lui Tofan.

În prelungiri poiteștenii puteau marca în minutul 104 prin Arias, dar Bocșan a apărut la momentul respectiv și a respins. S-a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde unica ratare i-a aparținut lui Pamfile, fundașul stânga al timișorenilor trimițând balonul în bară. Cu toate loviturile transformate, FC Argeș devine a treia echipă care se califică în semifinalele Cupei României.

 

SSU Politehnica Timișoara - FC Argeș 4-5 d.l.d. (0-0, 0-0)

La loviturile de departajare au marcat: Zaluschi, Lazăr, Mera, Bîrnoi/Latovlevici, Ișfan, Arias, Viana, Fatai.

SSU Politehnica Timișoara (antrenor Nicolae Croitoru): Păduraru – Şofran, Mera, Scutaru (min. 53 Bocşan), Pamfile – Doru Andrei (min. 59 Bîrnoi), Ignea (min. 106 D. Dardu), R. Lazăr, Oanea (min. 87 Zaluschi) – Ursu, Gerbi

FC Argeș (antrenor Andrei Prepeliță): Croitoru – Telcean (min. 46 Işfan), Piţian (min. 94 Miguel), Boldor, Latovlevici – Diogo Viana, Meza Colli - Raynov, Ruan Teles (min. 46 Tofan), Palici (min. 46 Arias) – Said (min. 75 Fatai)

 

Iată programul sferturilor de finală:

Marți, 30 noiembrie

Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sf. Gheorghe  1-2 (0-2)

Miercuri, 1 Decembrie

FC Buzău – FC Voluntari  0-1 (0-0)

SSU Politehnica Timișoara – FC Argeș  4-5 d.l.d. (0-0, 0-0)

Joi, 2 decembrie

ACSO Filiaşi – CS Universitatea Craiova

Alte știri din Fotbal