Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Cupa României: Dunărea Călărași, prima semifinalistăCosmin Iftode / SportPictures.eu
28 Ian 2016

Cupa României: Dunărea Călărași, prima semifinalistă

Prima partidă a fazei sferturilor de finală ale Cupei României s-a desfășurat în această seară la Călărași. Prevăzute a se disputa într-o singură manșă, meciurile acestei faze sunt caracterizate de dramatism, întâlnirea dintre Dunărea Călărași și Dinamo București ilustrând pe deplin acest fapt. La capătul unui meci în care ambele echipe au alternat la conducere în partea a doua a sa, elevii lui Aihan Omer s-au impus în cele din urmă cu 32:29 (15:13).

În sala polivalentă din orașul de la Dunăre redeschisă astăzi după renovare, fanii gazdelor s-au bucurat și nu vor uita mult timp această victorie frumoasă în fața liderului la zi al clasamentului Ligii Naționale de handbal și datorită a două goluri inedite înscrise de favoriții lor: Gavriloaia a înscris din aut, iar Șania, cu 10 secunde înainte de final, căzut la 9 metri de propria poartă a aruncat înspre poarta goală a dinamoviștilor și a înscris golul care a pecetluit calificarea.

Cu această victorie Dunărea se califică în Final Four și așteaptă acum rezultatele celorlalte meciuri ce se vor desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 30 ianuarie

HC Odorhei – HC Dobrogea Sud Constanța

CSM București – HC Adrian Petrea Reșița

Luni, 1 februarie

Steaua Alexandrion București – CSM Ploiești

Alte știri din Handbal