Rivaldo: „Tătărușanu ar putea deveni titular la AC Milan”
18 Ian 2021
18 Ian 2021
20 Ian 2021
17 Ian 2021
17 Ian 2021
19 Ian 2021
Turneul Final Four al Cupei României la volei feminin are loc la fel ca și cel al băieților la Alexandria, astăzi fiind programate cele două semifinale, ultimul act urmând să se dispute miercuri de la ora 17:00 și va fi transmis pe canalul Digi Sport 3.
La summit-ul teleormănean s-au adunat patru formații cu titulatura de Club Sportiv Municipal - CSM Volei Alba Blaj, CSM București, CSM Târgoviște și CSM Lugoj – finala urmând a o disputa campioana și formația din cetatea Chindiei.
În prima partidă a zilei, CSM Târgoviște a dispus fără probleme, în 72 de minute de CSM Lugoj, formația bănățeană mobilizându-se abia în cel de-al treilea set. Aici lugojencele au luat un avans de 5 puncte la jumătatea actului, 12:7, dar au fost rapid egalate la 13 și l-au pierdut la limită.
Un pic mai echilibrată a fost partida dintre echipa campioană și CSM București. Cu un start în trombă, elevele lui Darko Zakoc conduceau cu 2:0 la seturi după 46 de minute, dar ”tigroaicele” au reușit să câștige setul al treilea și dădeau impresia că pot împinge partida în decisiv după ce conduceau cu 20:17 în cel de-al patrulea. Răbufnirea de orgoliu a blăjencelor le-a adus o serie de 7 puncte consecutive, iar încheierea partidei a fost o formalitate îndeplinită de adversare cu un serviciu greșit.
Așadar, CSM Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște se întâlnesc mâine în ultimul act al competiției, ambele formații având în cont câte un trofeu, blăjencele câștigându-l pe cel din 2017, iar adversarele lor pe cel din anul anterior.
Iată programul și rezultatele înregistrate în turneul Final Four:
Marți, 14 mai
CSM Târgoviște - CSM Lugoj 3:0 (25:15, 25:15, 25:23)
CSM Volei Alba Blaj - CSM București 3:1 (25:15, 25:17, 20:25, 25:23)
Miercuri, 15 mai
CSM Volei Alba Blaj - CSM Târgoviște
Returul Diviziei A1 de volei feminin a început ieri, partidele celor patru grupe fiind găzduite de Târgoviște, Blaj, Medgidia și Pitești.
Derbyul Dinamo - Steaua disputat în sala din șoseaua Ștefan cel Mare a fost adjudecat de formația gazdă, chiar dacă prin prisma evoluției din tur jucătorii formației...
Primul turneu al returului Diviziei A1 de volei masculin se dispută zilele acestea la Galați, Baia Mare, Craiova și București.
Într-o postare pe contul oficial de Facebook, Federația Română de Volei a anunțat că a stabilit laureații anului 2020. Voleibalistul anului a fost desemnat Adrian...
În competiția masculină a CEV Cup, CSM Arcada Galați s-a deplasat la Moscova și a evoluat pe Arena de Volei Dinamo în două partide, în optimile și sferturile de finală...
Turul Diviziei A1 de volei feminin s-a încheiat ieri, lider după cele 6 turnee și 11 etape disputate fiind CSM Târgoviște. Formația pregătită de Dragan Nesic a cedat un...
Odată cu partidele de astăzi de la Zalău, s-a pus punct turului Diviziei A1 de volei masculin. CSM Arcada Galați și-a confirmat statutul de favorită la titlu și a încheiat...
Joi au început meciurile turneului cu numărul 6, ultimul al turului Diviziei A1 de volei feminin. Începute cu două zile mai devreme decât cele din celelalte două grupe,...
Ultimul turneu al turului Diviziei A1 de volei masculin a început ieri la Dej și Craiova, cea de-a treia grupă, cea de la Zalău, urmând să debuteze mâine.
CSM Volei Alba Blaj a exploatat avantajul terenului propriu și a obținut calificarea în turneul Final Four al Cupei Challenge. Găzduit de sala „Transilvania” din Sibiu,...
Federația europeană de volei a adoptat sistemul ”bulelor epidemiologice” pentru fazele optimilor de finală și a sferturilor de finală ale Cupei CEV și Cupei Challenge...
Astăzi s-au încheiat partidele turneelor cu numărul 4 și 5 ale turului Diviziei A1 de volei masculin și la vârful clasamentului lupta este strânsă.
Turneele cu numărul 4 și 5 sunt penultimele ale turului Diviziei A1 de volei masculin și au debutat astăzi cu o întâlnire extrem de interesantă la Zalău.
Turneele 4 și 5 ale Diviziei A1 de volei feminin s-au încheiat astăzi cu un meci care a curs într-o singură direcție, CSM Volei Alba Blaj învingând în minim de seturi pe...
Turneul cu numărul 3 al Diviziei A1 de volei masculin s-a încheiat astăzi în sala ”Mihai Viteazu” din Capitală odată cu victoria celor de la CSA Steaua în meciul cu CSU...
Turneele 4 și 5 ale Diviziei A1 de volei feminin au o derulare diferită față de precedentele trei. La Voluntari și Medgidia s-au reunit câte șase formații care vor juca...
Turneul cu numărul 3 al Diviziei A1 de volei masculin a început ieri la Brașov și Galați, iar astăzi s-a disputat unicul meci al impropriu spus grupei de la Zalău, în care...
Pandemia influențează puternic competițiile europene de volei. La feminin, Dinamo București a fost forțată să declare forfait în 16-imile de finală ale Cupei Challenge...
Cu trei partide disputate duminică și două astăzi, s-au încheiat jocurile celui de-a doilea turneu al Diviziei A1 de volei masculin. În clasament conduce SCMU Craiova cu...
Astăzi s-au încheiat meciurile celui de-al treilea turneu al Diviziei A1 de volei feminin, la finele căruia două echipe au numai victorii pe linie.
Al doilea turneu al Diviziei A1 de volei masculin este în plină derulare. Campioana CSM Arcada Galați a început cu dreptul grupa din Capitală învingând gazda CSA Steaua în...
Al treilea turneu al Diviziei A1 de volei feminin a demarat ieri în Capitală și își va derula partidele în acest sfârșit de săptămână în alte trei localități,...
În turul 2 preliminar al Ligii Campionilor la volei masculin, după două turnee amânate din cauza cazurilor de COVID-19 din loturile celor trei formații, săptămâna aceasta...
În manșa tur a șaisprezecimilor de finală ale Cupei CEV la volei feminin, CSM Târgoviște a câștigat partida disputată în deplasare în fața formației ucrainene SC...
Punct final în primul turneu al Diviziei A1 de volei masculin! Cu doar 11 echipe la start după retragerea celor de la CSM Câmpia Turzii, turneul a fost organizat între joi, 5...
Al doilea turneu al Diviziei A1 de volei feminin a fost organizat în acest sfârșit de săptămână în patru localități, Târgu Mureș, Medgidia, Bacău și Galați. Cum era...
Cu mare întârziere din cauza condițiilor pandemice, Divizia A1 de volei feminin s-a pus în mișcare pentru ediția 2020-2021. Organizat în patru localități, primul turneu...
În ultima zi a lunii septembrie, peste 35 de copii care practică voleiul în cadrul clubului CSO Voluntari au avut parte de o seară memorabilă în Sala de Sport ”Gabriela...
Campioana CSM Arcada a obținut calificarea în turul II preliminar al Ligii Campionilor la volei masculin după un meci pe muchie de cuțit disputat în sala Sporturilor...
Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați a fost desemnată de forul continental să găzduiască de marți până joi partidele grupei B a turului I preliminar al Ligii...
Managementul echipei feminine de volei Dinamo continuă să cristalizeze lotul pentru sezonul 2020-2021. Vicepreședintele Marian Ștefan și instructorul secției, Dan Tănase,...
Conform anunțului făcut de președintele Federației Române de Volei, Gheorghe Vișan, CSM Arcada Galați și CSM Volei Alba-Blaj au fost declarate campioane ca urmare a...
Campioana CSM Arcada Galați a obținut a doua victorie de trei puncte în cea de-a doua etapă a grupei locurilor 1-6 și a mărit la 10 puncte distanța ce o separă de ocupanta...
CSM Volei Alba-Blaj a învins fără drept de apel Dinamo în cea de-a doua etapă a grupei locurilor 1-6 a Diviziei A1 de volei feminin și s-a distanțat la 8 puncte cu 8 etape...
Victorii pe linie ale favoritelor în ultima rundă a sezonului regulat al Diviziei A1 de volei feminin.
În cadrul ultimei etape a sezonului regulat al Diviziei A1 de volei masculin am notat rezultate scontate, conform calculelor hârtiei, singura semi-surpriză fiind consemnată la...
CSM Volei Alba-Blaj și Dinamo București au suferit în partidele disputate în penultima etapă a primei faze a Diviziei A1 de volei feminin.
Penultima etapă a Diviziei A1 de volei masculin, runda cu numărul 17 s-a desfășurat astăzi și a consemnat numai victorii de trei puncte.
Liderul CSM Volei Alba-Blaj a trecut lejer de Știința la Bacău și păstrează avantajul de patru puncte ce îl separă de Dinamo și se pregătește să încheie faza I a...
Careul fruntaș al ierarhiei Diviziei A1 de volei masculin a obținut victorii pe linie în confruntările din etapa a 16-a.
CSM Volei Alba-Blaj a învins în minim de seturi Dinamo în derby-ul de clasament al Diviziei A1 de volei feminin și a mărit la 4 puncte distanța ce o separă de formația din...
Partide cu rezultate scontate în etapa a 18-a a Diviziei A1 de volei feminin. Campioana CSM Volei Alba-Blaj și challenger-ul Dinamo București au terminat în minim de seturi...
Ambele formații românești rămase în competițiile continentale de volei masculin au fost eliminate în faza optimilor de finală.
CSM Târgoviște a depășit frustrarea pierderii în prelungiri al primului set din partida de pe teren propriu cu Știința Bacău și a luat în cele din urmă toate cele trei...
În cadrul etapei a 15-a a Diviziei A1 de volei masculin s-au disputat astăzi trei dintre cele cinci partide din program. Campioana Arcada a avut o deplasare liniștită la Cluj...
18 Ian 2021
20 Ian 2021
17 Ian 2021
17 Ian 2021
19 Ian 2021