Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Cupa EHF: Succes important și calificarea le este la îndemânăSportPictures.eu
03 Mar 2019

Cupa EHF: Succes important și calificarea le este la îndemână

După două înfrângeri în primele două etape ale grupei C a Cupei EHF la handbal masculin, HC Dobrogea Sud a obținut astăzi al doilea succes contra spaniolilor de la Liberbank Cuenca și urcă pe locul secund în clasamentul grupei.

La o săptămână distanță după succesul de pe teren propriu, ”delfinii” s-au impus și pe terenul echipei spaniole și a luat o opțiune importantă pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției. Decisiv va fi meciul de peste trei săptămâni, pe 23 martie, de la Constanța în care elevii lui Zvonko Sundovski îi vor întâlni pe suedezii de la TTH Holstebro, un eventual succes garantând locul secund înaintea ultimei etape.

Spre deosebire de partida tur, în jocul de astăzi tabela a fost mult mai echilibrată și abia spre finalul meciului constănțenii au arătat superioritate când au revenit de la 21:19 la 21:21 și apoi a trecut la conducere cu 26:24 păstrând diferența până la final, scorul indicat de tabelă fiind Liberbank Cuenca - HC Dobrogea Sud 26:28 (13:14).

Golurile constănțenilor au fost înscrise de Vujovic, Crnoglavac câte 5, Malinovic, Toma, Kevic câte 4, Nikolic, Nistor câte 2, Buricea și Cutura câte o reușită.

În clasament FC Porto conduce cu 8 puncte, urmată de HC Dobrogea Sud cu 4 puncte, ultimele două locuri fiind ocupate de TTH Holstebro și Liberbank Cuenca cu câte 2 puncte. Penultima etapă, a 5-a, programează sâmbătă, 23 martie partida HC Dobrogea Sud - TTH Holstebro, iar duminică, 24 martie jocul Liberbank Cuenca - FC Porto.

Alte știri din Handbal