Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Cupa Challenge: CSM București câștigă trofeul continentalSportPictures.eu
18 Mai 2019

Cupa Challenge: CSM București câștigă trofeul continental

În sala Dinamo din Capitală s-a disputat în această după-amiază manșa retur a finalei Cupei Challenge între CSM București și formația portugheză AM Madeira Andebol SAD. În urmă cu o săptămână, în Pavilhão do Marítimo din Funchal cele două echipe au terminat la egalitate, scor 22:22, fiind prima performanță pentru o reprezentantă a tricolorului în duelul cu una lusitană după șapte înfrângeri suferite în acest sezon. Așa după cum era de așteptat, elevii lui Paulo Pereira au obținut victoria cu 26:20 (16:9), dar nu fără emoții.

O primă repriză senzațională făcută de ”tigri” a fost urmată de 15 minute horror pentru ei, în care nu au înscris decât o dată și portughezii s-au apropiat la două lungimi, 17:15, pe fondul unei defensive agresive ce i-a privat de spații de pătrundere pe jucătorii gazdă. În cele din urmă, ”tigrii” și-au regăsit cadența și au dominat finalul de meci și cu contribuția importantă a portarului Krupa.

Golurile victoriei de astăzi au fost marcate de Allahkaram Esteki, Rotaru - câte 6, Sajad Esteki, Selicani Teixeira, Georgievsk - câte 4, Mănescu - 2.

Formația masculină a CSM București este la primul său trofeu continental, fiind în același timp a cincea formație românească câștigătoare a Cupei Challenge după Steaua (2006), UCM Reșița (2007, 2008, 2009), HC Odorhei (2015) și Potaissa Turda (2018).

Alte știri din Handbal