Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Hochei
Corona Brașov, campioană naționalăRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
26 Mar 2017

Corona Brașov, campioană națională

Corona Brașov a devenit în această seară campioană națională la hochei pe gheață. Hocheiștii brașoveni au câștigat meciul 6 al seriei finale, la Miercurea Ciuc, pe Patinoarul ”Vakar Lajos”, în fața localnicilor de la Sport Club.

Finala finalei a avut nevoie de două reprize de prelungiri, după ce în timpul regulamentar scorul a fost egal, 3-3. Conform regulamentului, s-a jucat o repriză suplimentară de 20 de minute, cu regula golului de aur. Cum însă nu s-a marcat, organizatorii au procedat la refacerea luciului de gheață, după care echipele au revenit pe teren. În repriza a cincea, brașovenii au reușit golul izbăvitor și au câștigat acest meci cu scorul de 4-3.

Rezultatul general al seriei finale a fost 4-2 în favoarea celor de la Corona Brașov care, astfel, își adjudecă medaliile de aur în Campionatul Național de Seniori. Pe locul al treilea s-a clasat campioana ultimelor două ediții, CSM Dunărea Galați.

Nucleele celor două finaliste se vor reuni acum la naționala României, care, în perioada 3-9 aprilie, la Galați, va disputa meciurile din cadrul Campionatului Mondial, grupa valorică IIA.

Alte știri din Hochei