Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Comunicat FC Steaua BucureștiSportPictures.eu
14 Apr 2014

Comunicat FC Steaua București

Din dorința de a evita speculațiile cu privire la problemele de natură medicală apărute în ultimele zile în cadrul lotului, FC Steaua București face următoarele precizări:

1. În ziua care a precedat partida cu FC Vaslui, câțiva jucători din cadrul lotului au prezentat simptomatologie caracteristică unei enterocolite. Natura acesteia pare să fie una virală, însă nu ne putem pronunța cu exactitate pentru moment, având în vedere faptul că ancheta epidemiologică este în desfășurare.

2. Au fost afectați mai mulți jucători, însă, din fericire, nu au fost înregistrate forme grave ale afecțiunii, care să necesite spitalizarea. Din păcate, din cauza faptului că simptomele au apărut în apropierea orei de disputare a partidei, câțiva dintre aceștia nu au fost apți pentru jocul cu FC Vaslui.

3. Situația jucătorilor afectați este sub control, aceștia reluând antrenamentele în mare majoritate. În plus, fotbaliștii sunt atent monitorizați în continuare și au dat semne de ameliorare.

4. Facem un apel către reprezentanții mass-media să nu dezvolte acest subiect în mod eronat și, în cazul în care au nelămuriri, să contacteze Ofițerul de Presă al Clubului.

 

sursa: steauafc.com

Alte știri din Fotbal