Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
CSM București și Știința Bacău, victorii în cupele europeneRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
12 Nov 2015

CSM București și Știința Bacău, victorii în cupele europene

Cupele continentale de volei feminin sunt în plină desfășurare. În primul meci al turului secund al Challenge Cup, CSM Bucureşti a primit vizita formaţiei bosniace ZOK Bimal-Jedinstvo Brcko pe care a învins-o după 99 de minute cu scorul de 3:1 (19:25, 25:23, 25:12, 25:12). Meciul retur fiind stabilit să se joace peste două săptămâni în Bosnia, iar echipa câștigătoare va obține calificarea în șaispezecimile de finală ale competiției.

În a doua etapă a grupelor preliminare ale CEV DenizBank Volleyball Champions League, campioana României CS Volei Alba Blaj a pierdut pe teren propriu partida disputată la Sibiu cu italiencele de la Nordmeccanica Piacenza. După victoria din Franța din prima etapă contra celor de la Rocheville Le Cannet, elevele antrenorului sârb Darko Zakoc au întâlnit o echipă solidă care la rândul ei a învins în primul meci al grupei puternica formație rusă Dinamo Moscova. În cele din urmă, oaspetele s-au impus cu scorul 0:3 (24:26, 18:25, 23:25) după 78 de minute.

Vicecampioana României, CSM Târgoviște, a disputat ieri meciul retur din șaisprezecimile de finală ale CEV Volleyball Cup, în Azerbaidjan contra formației Azeryol Baku. După ce în tur, la Târgoviște, compatrioatele noastre au învins cu 3:0, în această seară ele au pierdut tot cu 3:0, la seturi 25:23, 25:23, 25:17, fiind necesar un ”set de aur”, câștigat de gazde cu 15:13. Astfel, CSM Târgoviște pune prematur capăt participării europene în acest sezon.

Știința Bacău a învins în Cipru cu 3:1 (25:20, 22:25, 25:13, 25:14) pe Apollon Prestige Limassol, după ce și în primul tur a învins de manieră categorică, cu 3:0. În faza optimilor de finală, băcăuancele vor juca primul meci în deplasare în ”dubla” cu sârboaicele de la NIS Spartak Subotica.

Alte știri din Volei