Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România

Top news

Programul TV
  • 11:00
    Fotbal
    Liga 2: Sportul Snagov vs. Pandurii Tg. Jiu (live)
    Digisport 1
  • 12:00
    Volei
    DA1M: CSM București vs. Steaua (live)
    Digisport 4
  • 13:00
    Fotbal
    Liga 2: UTA Arad vs. Chindia Târgoviște (live)
    Digisport 1
  • 15:00
    Tenis de câmp
    FED Cup Franța - România - ziua 1: Simona Halep vs. Kristina Mladenovic (live)
    Digisport 1
  • 17:30
    Tenis de câmp
    FED Cup Franța - România - ziua 1: Mihaela Buzărnescu vs. Caroline Garcia (live)
    Digisport 1
  • 19:15
    Volei
    DA1F: Dinamo vs. CSM Volei Alba Blaj (live)
    Digisport 4
  • 21:00
    Fotbal
    Liga 1: Sepsi Sfântu Gheorghe vs. CFR Cluj (live)
    Digisport 1
Cupa Mondială 2014
powered by Panini
CM Brazilia 2014: Supremație sud-americanăAFP / Mediafax Foto
24 Iun 2014

CM Brazilia 2014: Supremație sud-americană

Meci tipic de calificare între Uruguay și Italia pe stadionul din Natal. Partida debutează cu ambele echipe elaborând construcția, fazele de poartă neaducând ocazii clare pentru niciuna dintre părți. Italieni au o lovitură liberă executată bine de Pirlo în minutul 12, însă Muslera nu poate fi bătut așa ușor și scoate mingea de sub transversală. Uruguayenii trec la conducerea jocului, împinși fiind de necesitatea de a trece în dreptul lor victoria pentru a prinde locul secund în grupă, iar italienii acceptă presiunea sud-americanilor și o controlează eficient. O imagine a modului cum a decurs jocul este și faptul că uruguayenii au avut prima lovitură de colț în minutul 45. Pauza vine pe fondul jocului modest și speranțele se îndreptau către un gol în debutul reprizei secunde, gol care să dinamizeze întâlnirea.

Cristian Rodriguez face un un-doi de efect cu Luis Suarez și se vede în colțul careului mic din dreapta lui Buffon, dar șutul său nu prinde colțul lung și trece pe lângă poartă. Situația se complică pentru italieni în minutul 59, când Marchisio vede roșu direct pentru intrarea sa asupra lui Arevalo. În 10, italienii caută să țină de minge, dar uruguayenii urcă treptat către buturile apărate de Buffon în uralele celor 40.000 de spectatori, majoritatea uruguayeni. Tabarez mută ofensiv trimițându-l pe teren pe Stuani în locul lui Alvaro Perreira, dar principalul pericol continuă să fie Luis Suarez care în minutul 66 trage din 11 metri, iar Buffon scoate magistral. În cele din urmă golul mult așteptat vine în minutul 81 când Godin sare într-un buchet de jucători și lovește mingea centrată din corner de nou intratul Ramirez. Pirlo nu poate rezolva de unul singur soarta calificării Italiei, iar un gol egalizator din lovitură liberă nu ar fi drept pentru ceea ce s-a jucat în această seară. Meciul se încheie cu Buffon în careul advers, banca Italiei nervoasă și cea a Uruguayului în extaz.

Uruguay – Italia 1-0 (0-0) și Italia iese pentru a doua oară consecutiv din faza grupelor la un turneu final de campionat mondial, alăturându-se Spaniei și Angliei în drumul de întoarcere în Europa. Uruguay termină pe locul 2 în grupa D și se pregătește pentru meciul de sâmbătă seară din optimi, pentru care mai așteaptă încă un mic amănunt: numele adversarei, câștigătoarea grupei C.

 

Italia (antrenor Cesare Prandelli): Buffon - Barzagli, Bonucci, Chellini - Darmian, Verratti (min. 75 Thiago Motta), Pirlo, Marchisio, De Sciglio – Immobile (min. 71 Cassano), Balotelli (min. 46 Parolo)

Uruguay (antrenor Oscar Washington Tabarez): Muslera - Caceres, J. Gimenez, Godin, A. Pereira  (min. 63 Stuani) - A. Gonzalez, Arevalo, C. Rodriguez (min. 78 Ramirez) – Lodeiro (min. 46 Maxi Perreira) - L. Suarez, Cavani

Alte știri din Cupa Mondială 2014