Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Cupa Mondială 2014
powered by Panini
CM Brazilia 2014: Costa Rica a căzut de pe un cal frumosAFP / Mediafax Foto
06 Iul 2014

CM Brazilia 2014: Costa Rica a căzut de pe un cal frumos

Ultimul sfert de finală de la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia a relevat încă odată frumusețea jocului cu balonul rotund, chiar și când tactica bate tehnica și spectacolul. Olanda și Costa Rica au prezentat arme de calibru diferit, însă în cele din urmă victoria a balansat dinspre o tabără spre cealaltă.

Batavii au adoptat aceeași tactică precum în meciul cu Mexic, fără a accelera în primele 70 de minute. Ei au mizat pe oboseala adversarului și pe elementul surpriză și au forțat într-un final în care Costa Rica s-a apărat ca la Verdun. Sneijder a șutat de două ori în barele porții lui Navas, iar Van Persie a avut câteva incursiuni periculoase în careu. Robben a fost din nou motorul principal de atac, incursiunile sale fiind deseori percutante. La rampă a ieșit, într-o oarecare măsură, și arbitrul uzbec Ravshan Irmatov, care nu i-a acordat un al doilea cartonaș galben evident fundașului stânga centro-american Diaz, la un fault asupra lui Robben. Apoi, în prelungiri, Robben a șutat de la mică distanță în Diaz, care s-a întors și mingea l-a lovit în braț. Irmatov a dictat henț, eronat, dar dacă tot a luat decizia respectivă, în mod normal ea trebuia însoțită de o sancțiune disciplinară. Ar fi urmat deci al doilea galben pentru același Diaz, implicit cel roșu, dar omul cu fluier nu a avut curaj să ia o astfel de hotărâre. Contraexemplu sunt alte intervenții asemănătoare, pentru care Gonzalez sau Acosta au fost avertizați.

Costaricanii puteau da lovitura în prelungiri. După 90 de minute în care Olanda a dominat teritorial și și-a creat mai multe ocazii, noul introdus Urena a avut golul calificării în bocanc. El l-a depășit pe Vlaar, dar șutul său a fost scos providențial, cu piciorul de Cilessen.

Momentul de genialitate al lui Van Gaal a apărut în minutul 120, când era clar pentru toată lumea că vor fi penalty-uri. El și-a păstrat în rezervă o schimbare, astfel că l-a introdus între buturi, pentru ultimul criteriu de stabilire a învingătoarei, pe Tim Krul. Goalkeeper-ul de la Newcastle a fost genial. El a studiat alături de antrenorul de portari cum execută costaricanii și a plecat pe direcția fiecărui șut. Krul a reușit și două parade de efect, iar gesturile sale nonverbale i-au făcut pe jucătorii executanți să se inhibe.

Cu un astfel de suport, Sneijder, Van Persie, Robben sau Kuyt au tranșat fără emoții calificarea, la penalty-uri.

Olanda se impune meritat până la urmă, cu scorul general de 4-2, și se pregătește acum de o semifinală epică, împotriva Argentinei. Costa Rica a căzut de pe un cal frumos și dovedește că fotbalul din America Latină are rezerve nebănuite pentru spectacol. 

Alte știri din Cupa Mondială 2014