Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
CEV Volleyball Champions League: Blăjencele conduc grupaRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
12 Ian 2018

CEV Volleyball Champions League: Blăjencele conduc grupa

După victoria din runda inaugurală de pe teren propriu cu elvețiencele de la Volero Zurich, CSM Volei Alba Blaj a reușit să deschidă anul 2018 cu un nou succes în grupa A a fazei a patra a Ligii Campionilor.

Campioanele României s-au deplasat în Polonia și au învins în sala RCWS Podpromie din Rzeszow formaţia Developres SkyRes cu scorul de 3:0 (25:19, 27:25, 25:17), succes ce le instalează la șefia grupei.

Cea mai bună realizatoare a blăjencelor a fost ”universalul” Ana Yilian Cleger Abel, fostă componentă a naţionalei Cubei transferată în vara anului trecut, cu 29 de puncte, mai bine de o treime din totalul reușitelor echipei. Ea a fost secondată de ”extrema” Aleksandra Crnčević, cu 12 puncte, jucătoarea din Serbia aflându-se în lotul campioanelor de la începutul lunii decembrie.

În această seară, în celălalt meci al grupei, Volero Zurich și franțuzoaicele de la ASPTT Mulhouse VB s-au întâlnit în Țara Cantoanelor. Oaspetele au câștigat cu scorul de 3-2 (25:19, 25:19, 23:25, 23:25, 15:10).

Etapa viitoare CSM Volei Alba Blaj se deplasează în Franța pentru meciul cu ASPTT Mulhouse VB programat pe 24 ianuarie, iar o zi mai târziu Volero Zurich va primi vizita celor de la Developres SkyRes Rzeszow.

 

Clasamentul grupei A este următorul:

Loc Echipa M V Î P
1

CSM Volei Alba BLAJ

2 2 0 6
2

SkyRes RZESZOW

2 1 1 3
3

ASPTT MULHOUSE VB

2 1 1 2
4

Volero ZÜRICH

2 0 2 1

 

Alte știri din Volei