Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
CEV CL: Româncele și-au aflat adversarele din faza grupelorDavid Păsărică / SportPictures.eu
16 Sep 2022

CEV CL: Româncele și-au aflat adversarele din faza grupelor

În această seară a avut loc la Bruxelles tragerea la sorți a componenței grupelor competiției feminine a CEV Champions League Campioana, fază în care România are două reprezentante. În cele patru urne valorice au fost introduse 20 de echipe, care la finalul tragerii la sorți au fost repartizate în 5 grupe de câte patru echipe.

Astfel, CS Volei Alba Blaj a fost repartizată în grupa B alături de formaţiile Vero Volley Monza (Italia), Volero Le Cannet (Franţa) şi SC Prometey Dnipro (Ucraina). Campioanele au intrat în tragerea la sorți în urna a treia valorică, la fel ca CSM Târgovişte, cealaltă reprezentantă a României. Târgoviștencele au fost repartizate în grupa E, alături de formațiile Azoty Chemik Police (Polonia), Eczacibasi Dynavit Istanbul (Turcia) şi Maritza Plovdiv (Bulgaria).

Partidele celor 6 etape din faza grupelor se vor disputa în perioada decembrie 2022 - februarie 2023, la finele acestora urmând să se stabilească participantele în fazele superioare. Câștigătoarea grupei avansează direct în sferturile de finală, în timp ce formațiile clasate pe locurile 2 și echipa cu cea mai bună linie de clasament dintre ocupantele locurilor 3 din grupe vor juca un play-off pentru a ocupa ultimele trei locuri în sferturi.

Alte știri din Volei