Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Andrei Prepeliță, 300 de meciuri la 29 de aniSportPictures.eu
24 Nov 2014

Andrei Prepeliță, 300 de meciuri la 29 de ani

Andrei Prepeliță a jucat sâmbătă, în Ghencea, în partida cu FC Brașov, cel de-al 300-lea meci al carierei, în Liga 1. Mai mult, Andrei a purtat și banderola de căpitan al Stelei, calitate pe care a avut-o și la precedentele două cluburi la care a evoluat, FC Argeș și Universitatea Craiova.

Prepeliță a debutat la nici 18 ani în Liga 1, în sezonul 2002/2003, fiind titular în partida Gloria Bistrița - FC Argeș 1-0, în ziua de 7 mai 2003. După cinci sezoane la Pitești, el a fost transferat în vara anului 2007 la Universitatea Craiova pentru care a jucat alți patru ani, până în 2011. Dacă la FC Argeș a strâns 112 prezențe, la Craiova a fost în teren de 120 de ori. A venit, așadar, în Ghencea cu experiența celor 232 de jocuri, atingând în tricoul echipei campioane borna cu numărul 300. 

Andrei a marcat primul gol în Liga 1 pe 1 mai 2004, într-un meci FC Argeș - FC Național 4-1. Folosit de antrenorii săi atât mijlocaș central, cât și lateral, coordonator ofensiv, dar și defensiv, Prepeliță a fost eliminat doar de două ori în întreaga sa carieră reușind să înscrie 22 de goluri. Internaționalul stelist are două titluri de campion în palmares cu actuala sa echipă și datorează debutul său în Liga 1 antrenorului Ion Moldovan. Rămânând la cota 300, să spunem că primul jucător care a atins-o în Liga 1 este legendarul fotbalist de la UTA, Iosif Lereter, în meciul FC Brașov - UTA 0-1, din 24 octombrie 1971. Ultimul fotbalist care a bifat și el această cotă, în Liga 1, este Nicolae Dică, actualul antrenor secund al lui Prepeliță, în meciul FC Vaslui - Viitorul 0-1 din 4 aprilie 2014. 

Andrei Prepeliță va împlini 29 de ani peste două săptămâni, fiind născut pe 8 decembrie 1985 la Slatina, tatăl său fiind fost mare fotbalist la FC Olt, coleg de generație cu Victor Pițurcă și Ilie Balaci. 

 

sursa: lpf.ro

Alte știri din Liga 1