Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Amicale: Steaua și-a rulat lotul în primul amical al anuluiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
19 Ian 2016

Amicale: Steaua și-a rulat lotul în primul amical al anului

La finalul primului cantonament din Turcia, în Antalya, Steaua a disputat primul meci amical al perioadei de pregătire. Adversar a fost Young Boys Berna, echipă clasată pe locul 3 în campionatul Elveției, o ocazie pentru Laurențiu Reghecampf de a folosi lotul avut la dispoziție pentru a-și face o primă impresie asupra integrării în angrenajul echipei a jucătorilor nou-veniți.

Partida a început cu un gol al elvețienilor înscris cu capul de Zakaria după o lovitură de colț la care Muniru și-a scăpat adversarul de sub marcaj. Era minutul 10, iar 6 minute mai târziu Bawab iese la rampă cu o acțiune personală în careul advers și este faultat de un adversar. Hamroun execută penalty-ul acordat și înscrie primul gol al Stelei în 2016. Tot el este cel care l-a înscris și pe al doilea, în minutul 61 după o pasă excelentă trimisă de Marica pe o zonă liberă în partea stângă a direcției de atac. Un contraatac tăios le-a adus elvețienilor egalarea în minutul 65, cel care a fructificat ocazia pe tabelă fiind Nuzzolo. Până la final Carp a executat puternic o lovitură liberă trimițând balonul la vinclu, dar portarul advers a reușit să respingă cu o paradă eficientă. La cealaltă poartă, Cojocaru a scos din situație de unu la unu cu un adversar și astfel s-a terminat Steaua – Young Boys Berna 2-2 (1-1).

Laurențiu Reghecampf a folosit la prim ”11” formula Niță - Rîpă, Papp, Varela, Toșca - Pintilii, Muniru - Ad. Popa, N. Stanciu, Hamroun – Bawab. Pe parcurs au intrat Marica, Momcilovici, Cojocaru, Popadiuc, Carp, Tudorie, Chitoșcă, Onțel, Mihalcea.

Alte știri din Fotbal