Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Polo
powered by Ariston
Achiziții importante pentru SteauaStefan Constantin / SportPictures.eu
20 Aug 2018

Achiziții importante pentru Steaua

Echipa de polo Steaua București a realizat o campanie substanțială de transferuri, mulți jucători nou-veniți urmând a purta, în viitorul sezon, cascheta roș-albastră.

Croatul Jerko Marinic vine de la Jadran, una dintre cele mai bune echipe europene. El este medaliat cu bronz la Campionatul European de juniori din 2009, dar și campion mondial de juniori în 2010. De două ori la rând, pe vremea când evolua la Mornar, a fost declarat cel mai bun poloist al sezonului. Un coleg nou în bazinul din Ghencea este internaționalul rus Nikita Derevankin. Acesta vine de la Dinamo Moscova, fiind proaspăt câștigător al Cupei Rusiei. La echipă a sosit și internaționalul grec Marios Kapotsis, de două ori campion în Vechea Eladă cu Olympiacos Pireu, cu aceeași echipă cucerind în două situații Cupa Greciei. Ultima echipă la care acesta a evoluat a fost Vougliameni, iar ca titular pe postul de extremă a jucat, cu Grecia, finala Jocurilor Mediteraneene în acest an.

Poate cel mai sonor transfer de peste hotare este cel al lui Uros Cuckcovic, care vine de la puternica echipă maghiară Eger. Campion și câștigător al Cupei Ungariei, Uros Cuckovic a fost prezent la primul meci al Stelei în Liga Campionilor, anul trecut, însă din postura de adversar. Uros Cuckovic a fost titular în naționala Muntenegrului, la ultima ediție olimpică, la Rio de Janeiro, când ex-iugoslavii au fost foarte aproape de o medalie, clasându-se pe locul al patrulea.

Din campionatul național, Steaua s-a întărit cu trei jucători de la Dinamo București, anume Andrei Prioteasca, Tudor Fulea și portarul Marius Țic. De la CSM Digi Oradea a sosit Istvan Szabo, și el un poloist deja consacrat.

Gândul comun al tuturor noilor recruți ai echipei de polo a fost că mirajul Ligii Campionilor le-a influențat decisiv alegerea. După cum se știe, Steaua va participa pentru al doilea sezon consecutiv în Liga Campionilor, obiectivele interne rămânând neschimbate: cucerirea eventului (campionat și Cupa României).

 

sursa: csasteaua.ro

Alte știri din Polo