Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
AO: Ruse își egalează performanțele de la US Open și Roland GarrosFlaviu Buboi / SportPictures.eu
23 Ian 2023

AO: Ruse își egalează performanțele de la US Open și Roland Garros

Dintre cele două românce rămase în competiția de dublu, Gabriela Ruse a terminat învingătoare partida din optimile de finală.

Împreună cu ucraineanca Marta Kostyuk, compatrioata noastră a învins perechea formată din cehoaicele Miriam Kolodziejova și Marketa Vondrousova și a avansat pentru a treia oară în sferturile de finală ale unui turneu de mare șlem. Succesul înregistrat cu scorul de 6-3, 6-4 după o oră şi 21 de minute de joc i-a permis Gabrielei să egaleze performanțele înregistrate în 2021 la US Open și în 2022 la Roland Garros. Pentru a ajunge în semifinale, Gabriela și Marta trebuie să treacă de perechea Storm Hunter (Australia)/Elise Mertens (Belgia), cea care tot astăzi a eliminat dublul format din Monica Niculescu și Viktorija Golubic (Elveția) la capătul unei partide încheiate după 63 de minute cu scorul de 6-2, 6-2.

Alte știri din Tenis de câmp