Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
AO: Cristian și Ruse, primele românce în turul secundFlaviu Buboi / SportPictures.eu
17 Ian 2022

AO: Cristian și Ruse, primele românce în turul secund

Prima zi a partidelor de pe tablourile principale a adus pe terenurile din complexul Melbourne Park trei jucătoare tricolore. Acceptată pe tabloul principal din postura de lucky loser după retragerea tunisiencei Ons Jabeur, Irina Bara (134 WTA) a pierdut meciul disputat împotriva spanioloaicei Nuria Parrizas Diaz (63 WTA). Tenismena iberică s-a impus cu 6-3, 6-1 la capătul unui joc ce a durat o oră și 9 minute.

Jaqueline Cristian (69 WTA) a adus primul succes tricolor după ce a învins-o după un meci strâns pe belgianca Greet Minnen (84 WTA). Partida disputată pe terenul numărul 6 a durat o oră și 42 de minute și a arătat o Jaqueline care are maturitatea de a reveni atunci când e condusă. Bucureșteanca a fost condusă cu 4-2 în primul set și cu 3-1 în cel de-al doilea, însă a învins cu 7-5, 6-4. În turul secund ea o va avea ca adversară pe americanca Madison Keys (87 WTA), autoarea primei surprize prin eliminarea favoritei numărul 11, compatrioata sa Sofia Kenin (13 WTA).

Gabriela Ruse (72 WTA) a avut la rândul ei o prestație remarcabilă învingând-o pe italianca Jasmine Paolini (52 WTA) cu scorul 6-1, 6-3 după un joc ce a durat 69 de minute. Următoarea ei adversară este jucătoarea cap de serie numărul 28, rusoaica Veronika Kudermetova (32 WTA).

Celelate tricolore din primul tur vor juca în dimineața zilei de marți. Simona Halep (15 WTA) o va întâlni pe poloneza Magdalena Frech (105 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA) pe cehoaica Petra Kvitova (21 WTA), Irina Begu (58 WTA) pe franţuzoaica Ocean Dodin (96 WTA).

Alte știri din Tenis de câmp