Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Rugby
powered by Samurai Sports
A fost stabilit lotul României pentru primele două meciuri din Rugby Europe Championship
17 Ian 2017

A fost stabilit lotul României pentru primele două meciuri din Rugby Europe Championship

Naționala de rugby a României se pregătește pentru debutul în campania de calificare la Cupa Mondială din 2019, debut ce va avea loc odată cu primul meci din Rugby Europe Championship, de pe 11 februarie, cu Germania. Staff-ul tehnic format din Lynn Howells, Marius Tincu și Rob Moffat au stabilit un lot de 36 de jucători pentru primele două partide din Rugby Europe Championship. Dintre aceștia,  24 formează pachetul de înaintare și 12 sunt jucători de treisferturi.

Din jucatorii convocati, cei mai mulți – 16 – provin de la campioana Romaniei, Timisoara Saracens, cinci de la CSA Steaua, cinci de la Stiinta Baia Mare, unul de la CSM Bucuresti, iar 9 jucatori evolueaza la cluburile din Franta. Noutatea in acest lot o reprezinta convocarea pilierului Alexandru Savin de la CSM Bucuresti.

„Romania pleaca la drum cu un singur gand, acela de a se califica la Cupa Mondiala din 2019, care este cel mai important obiectiv atat al jucatorilor si al staff-ului, cat si al intregii grupari rugbistice din Romania. In acelasi timp, odata cu schimbarea formatului competitiei Rugby Europe Championship, ne dorim sa incununam acest tur 2017 si cu castigarea acesteia, iar cand spun asta ma gandesc la castigarea ultimului meci de acasa impotriva Georgiei.  Ca acest obiectiv sa fie indeplinit nu trebuie sa facem niciun pas gresit, sa tratam fiecare meci ca pe o finala si sa fim concentrati pe ceea ce avem de facut. Stim ca primele doua meciuri vor fi mai grele pentru ca jucatorii se vor reuni dupa o perioada de doua luni de pauza si vor avea nevoie de putin timp pentru a se reacomoda intre ei pe teren, insa experienta si maturitatea lor sper sa isi spuna cuvantul”, a declarat antrenorul Lynn Howells.

Jucatorii care evolueza in campionatul intern se vor reuni pe 29 ianuarie la Izvorani si vor face vizita medicala, dupa care pe 3 februarie vor pleca la Lisabona. Aici vor face jonctiune cu sportivii care evolueaza in Franta si pe 4 februarie, Romania va sustine un meci de pregatire in compania reprezentativei similare a Portugaliei. Pe 9 februarie echipa va pleca la Frankfurt, pentru primul meci din Rugby Europe Championship, de pe 11 februarie, cu Germania.

 

Lotul convocat pentru primele meciuri din Rugby Europe Championship:

Pilieri: Mihai Lazar (Castres Olympique), Constantin Pristavita (Stiinta Baia Mare), Alexandru Tarus (Beziers), Alexandru Gordas (CSA Steaua), Andrei Ursache (Carcassonne), Ionel Badiu (Carcassonne), Gigi Militaru (Timisoara Saracens), Horatiu Pungea (Timisoara Saracens), Alexandru Savin (CSM Bucuresti)

Trăgători: Andrei Radoi (Timisoara Saracens), Marian Capatana (Timisoara Saracens), Otar Turashvili (Colomiers)

Linia a doua: Valentin Poparlan (Timisoara Saracens), Marius Antonescu (Tarbes), Johan Van Heerden (Stiinta Baia Mare), Ionut Muresan (Timisoara Saracens), Dorin Lazar (Timisoara Saracens)

Linia a treia: Viorel Lucaci (CSA Steaua), Andrei Gorcioaia (Massy),  Vasile Rus (Timisoara Saracens), Valentin Ursache (Oyonnax), Andrei Iurea (Stiinta Baia Mare), Cristian Chirica (Stiinta Baia Mare), Vlad Nistor (Albi)

Mijlocași la grămadă: Valentin Calafeteanu (Timisoara Saracens), Florin Surugiu (CSA Steaua )

Mijlocași la deschidere: Jody Rose (Timisoara Saracens)

Centri: Florin Vlaicu (CSA Steaua), Jack Umaga (Timisoara Saracens), Florin Vladut Popa (Timisoara Saracens), Paula Kinikinilau (Timisoara Saracens)

Aripi: Stephen Shennan (Timisoara Saracens), Ionut Dumitru (CSA Steaua), Madalin Lemnaru (Timisoara Saracens)

Fundași: Catalin Fercu (Timisoara Saracens), Samoa Luke (Stiinta Baia Mare)

 

Meciurile Romaniei in Rugby Europe Championship 2016-2017:

Germania – Romania, 11 februarie

Romania – Spania, 18 februarie

Rusia-Romania, 4 martie

Belgia -Romania, 11 martie

Romania – Georgia, 19 martie

Alte știri din Rugby