Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Judo
3 medalii la Jeju
09 Dec 2013

3 medalii la Jeju

Ultimul Grand Prix de judo al anului a reunit în oraşul sud-coreean Jeju 185 de sportivi din 30 de ţări. În această companie selectă România a obţinut 3 medalii: argint prin Corina Căprioriu, bronz prin Larisa Florian şi din nou bronz prin Andreea Chiţu.

Vicecampioana olimpică Corina Căprioriu (categoria 57 de kilograme) a pierdut aurul, fiind învinsă în finala prin ippon, cu un minut înainte de terminarea meciului, de către sportiva japoneza Christa Deguchi. Până să ajungă acolo trecuse în primele două tururi de sportivele Jia-Lin Yang (Taiwan) şi Şuşana Hevondian (Ucraina), câştigând de fiecare dată înainte de limită. Pentru performanţa sa Corina a primit un cec de 2000 de dolari şi 180 de puncte în clasamentul IJF.

Larisa Florian şi Andreea Chiţu s-au întâlnit în turul al doilea al concursului şi, în mod surprinzător tinând cont de faptul că ocupă locul 5 mondial, Andreea a pierdut meciul. Au urmat însă două victorii în recalificări (ultimul prin ippon la Tetiana Leviţka din Ucraina) şi obţinerea medaliei de bronz.

Larisa Florian a continuat cu meciul din semifinale contra unei sportive din ţara gazdă, Eun Jung, pierzând însă în faţa acesteia, dar mai departe a reuşit să câştige medalia de bronz, învingând o altă reprezentantă a judoului din Coreea de Sud, Ju Hee Ha.

Pentru medaliile de bronz obtinute cele doua sportive au primit fiecare cite 1000 de dolari si 120 de puncte in clasamentul IJF.

Alte știri din Judo